Îmbunătățiri în gama BMW: versiuni plug-in hybrid pentru Seria 5, motoare noi pentru modelele compacte și unități diesel mild-hybrid pentru Seria 3 și Seria 8

de Cornel Șocariciu
Joi, 24.09.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
BMW a publicat o serie de informații referitoare la noutățile pregătite pentru această toamnă. Pe lista îmbunătățirilor se află versiuni noi plug-in hybrid și motorizări diesel cu șase cilindri cu sistem mild-hybrid.

BMW a pregătit o serie îmbunătățiri pentru multe dintre modelele aflate în portofoliu. Conform oficialilor producătorului bavarez, din această toamnă, BMW Seria 5 va fi disponibil în mai multe versiuni plug-in hybrid, Seria 1 și Seria 2 Gran Coupe vor avea o gamă ceva mai generoasă de motorizări, iar Seria 3 și Seria 8 vor putea fi comandate cu motoare diesel cu șase cilindri echipate cu sisteme mild-hybrid la 48V.

Trei versiuni plug-in hybrid pentru Seria 5

Pentru modelul de clasă mare, BMW anunță încă trei versiuni plug-in hybrid: BMW 545e xDrive Sedan, BMW 530e Touring și BMW 530e xDrive Touring. Astfel, actualul Seria 5 va fi disponibil în 5 variante PHEV.

Noul 545e xDrive Sedan va fi echipat cu un motor pe benzină cu șase cilindri și un motor electric integrat la nivelul transmisiei Steptronic cu opt rapoarte. În total, sistemul PHEV dezvoltă 394 de cai putere, iar resursele sunt gestionate de tracțiunea integrală xDrive. Autonomia în modul electric anunțată de producătorul german este cuprinsă între 47 și 57 de kilometri.

În cazul break-ului de clasă mare, cele două variante PHEV sunt echipate cu un motor pe benzină de 2.0 litri cu patru cilindri și un motor electric.

În total, sistemul dezvoltă până la 292 CP (mulțumită funcției XtraBoost), iar autonomia în modul electric este cuprinsă între 48 și 57 de kilometri (în funcție de versiunea comandată).

Diesel mild-hybrid pentru Seria 3 și Seria 8

Din noiembrie 2020, BMW Seria 3 va putea fi comandat cu un motor diesel cu șase cilindri și sistem mild-hybrid la 48V. Nemții propun versiunile BMW 330d Sedan, 330d xDrive Sedan, 330d Touring și 330d xDrive Touring. Indiferent de varianta aleasă, motorul livrează 286 de cai putere (+21 CP comparativ cu varianta veche) și 650 Nm. De asemenea, în anumite situații, sistemul mild-hybrid va plusa cu încă 11 CP. Astfel, performanțele lui Seria 3 sunt mai bune, sprintul de la 0 la 100 km/h urmând să aibă loc în 5.3 secunde (pentru varianta 530d Sedan) cu 0.2 secunde mai rapid.

În cazul lui Seria 8, motorul diesel de 3.0 litri cu sistem mild-hybrid va fi disponibil pe variantele 840d xDrive Coupe, 840d xDrive Convertible și 840d xDrive Gran Coupe. Propulsorul dezvoltă acum 340 de cai putere (+20 CP) și 700 Nm între 1.750 și 2.250 rpm, iar în cazul coupe-ului, timpul necesar pentru 0-100 km/h scade cu 0.1 secunde (4.8 secunde).

Motoare noi în gama de modele compacte

Tot din luna noiembrie, clienții care se vor orienta către Seria 1 sau Seria 2 Gran Coupe vor desoperi motorizări noi.

Seria 1 va fi disponibil în varianta BMW 116i echipată cu motorul cu trei cilindri de 1.5 litri care dezvoltă 109 cai putere și 190 Nm. Standard, această variantă va fi echipată cu o cutie manuală cu șase trepte, însă clienții vor putea comanda o transmisie automată Steptronic cu șapte trepte. A doua versiune nouă în gama lui Seria 1 va purta indicativul 120i: 2.0 litri benzină cu 178 de cai putere și 280 Nm. Standard, viitorul BMW 120i va fi echipat cu transmisia automată cu șapte trepte.

Pentru Seria 2 Gran Coupe, producătorul a pregătit varianta 216d Gran Coupe cu motor de 1.5 litri diesel cu 116 CP și 270 Nm. Standard, propulsorul va fi echipat cu o transmisie automată cu dublu ambreiaj și șapte trepte.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru