Constructorul american se pregătește să lanseze primul său model de lux electric din istorie. Acesta se numește Celestiq, iar modelul a fost anunțat, pentru prima dată, în 2020. Cu toate acestea, Cadillac ne-a oferit doar câteva imagini sugestive cu noul model, care urmează să fie dezvăluit în acest an.
În acest sens, au apărut mai multe imagini teaser noi cu viitorul Celestiq, care dezvăluie mai multe detalii estetice despre model. Din imagini se pot vedea aripile față lungi și care dispun de o siglă iluminată, precum și jantele de dimensiuni mari, cu un design cu 7 spițe.
Cadillac ne oferă imagini și cu partea din spate a viitorului model de lux, unde remarcăm stopurile LED lungi și subțiri ca dimensiuni.
Noul model va fi bazat pe platforma Ultium, dedicată modelelor electrice și dezvoltată de General Motors. Potrivit informațiilor despre mașină, Celestiq promite o autonomie de până la 644 de kilometri. Inițial, noul model trebuia să fie dezvăluit în ianuarie, în cadrul evenimentului CES din Las Vegas. Însă, General Motors s-a retras de la eveniment din cauza pandemiei de coronavirus.
Noul Cadillac Celestiq va debuta, mai întâi, sub forma unui concept, iar apoi va debuta ca model de serie. Cel mai probabil, ambele versiuni vor fi prezentate în acest an.
via Cadillac
Comentarii (0)