Imagini și informații noi referitoare la viitorul Audi RS e-tron GT: două motoare electrice cu până la 655 CP și autonomie estimată de 400 de kilometri

de Cornel Șocariciu
Joi, 05.11.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Versiunea de serie a lui Audi RS e-tron GT va fi echipată cu două motoare electrice capabile să dezvolte 600 CP și 830 Nm. Prin activarea funcției Launch Control, modelul german va putea oferi până la 655 de cai putere.

Audi a publicat o serie de imagini noi cu prototipul lui Audi RS e-tron GT. Totodată, producătorul german a organizat și o sesiune de teste cu unul dintre prototipurile viitorului model electric, iar câteva publicații din Marea Britanie au avut ocazia să se așeze în spatele volanului.

Conform informațiilor oferite de Dennis Schmitz, project manager pentru RS e-tron GT, viitorul model electric va fi echipat cu două motoare, câte unul pe fiecare punte. În mod normal, puterea totală va fi de 600 CP, însă odată activată funcția Launch Control, cele două motoare vor putea livra pentru o anumită perioadă de timp până la 655 de cai putere. Cuplul motor anunțat de nemți este de 830 Nm.

Conform reprezentanților Audi, versiunea de serie RS e-tron GT va putea accelera de la 0 la 100 km/h "în mai puțin de 3.5 secunde", iar viteza de top va fi limitată la 250 km/h.

La fel ca în cazul lui Porsche Taycan echipat cu Peformance Battery Plus, cele două motoare electrice integrate pe RS e-tron GT vor fi alimentate de o baterie cu o capacitate netă de 83.7 kWh.

Autonomia estimată de germani va fi de 400 de kilometri conform ciclului de măsurare WLTP.

Pentru reîncărcarea acumulatorului, clienții vor putea utiliza prize cu puteri de până la 350 kW (22 de minute pentru o încărcare până la 80%).

Via | Audi | Autocar

Comentarii (1)

  • 600 CP și 830 Nm - 400 km autonomie. Asta da realizare!
    5 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru