Bentley pregătește în prezent lansarea unei noi generații pentru Flying Spur, iar până acum a prezentat o serie de teasere și câteva imagini cu interiorul.
De data aceasta, constructorul britanic a ales să prezinte două imagini cu designul exterior, care scot în evidență partea frontală și cea laterală a noii generații. Pe lângă prezentarea celor două imagini, Bentley a oferit și o serie de informații tehnice.
Astfel, Flying Spur va deveni primul model din istoria Bentley care beneficiază de direcție integrală, în timp ce sistemul de tracțiune integrală va suferi de asemenea o serie de modificări.
Pentru prima oară pe Flying Spur, puterea va fi distribuită standard doar pe puntea spate, iar în momentul în care se detectează condiții alunecoase sistemul distribuie automat puterea și pe puntea față, fără niciun fel de intervenție din partea șoferului. Practic, sistemul de tracțiune integrală va fi activ doar în situațiile în care condițiile drumului necesită acest lucru.
O altă noutate de natură tehnică pentru Flying Spur este sistemul Dynamic Ride, care permite șoferului să modifice setările suspensiei.
Constructorul britanic nu a oferit niciun fel de informații despre sistemul de propulsie, însă presa internațională speculează de mai mult timp că Flying Spur va fi disponibil inclusiv într-o versiune cu un sistem plug-in hybrid împrumutat de la Bentayga și Porsche Panamera E-Hybrid.
Alături de această versiune PHEV, Bentley va oferi cel mai probabil și două variante cu motoare convenționale: V8 de 4.0 litri și W12 de 6.0 litri.Prezentarea oficială a noii generații Bentley Flying Spur va avea loc marți, 11 iunie, la ora 13:00.
Via Bentley
Comentarii (0)