Constructorul japonez urmează să lanseze noul Outlander facelift în toamna acestui an. Până atunci, Mitsubishi ne oferă câteva imagini noi cu viitorul SUV, care va primi un motor hibrid cu încărcare la priză.
Principala noutate adusă de Outlander facelift va fi, evident, un design revizuit. În imagini putem vedea farurile noi, mai subțiri și care sunt împărțite pe două niveluri. De asemenea, noul model va primi și o paletă de culori revizuită, precum și jante noi, de 20 de inch și cu un aspect two-tone în ceea ce privește culorile.
În habitaclu, noul Mitsubishi Outlander facelift va primi un ecran de 12.3 inch pentru sistemul multimedia, scaune față ventilate îmbrăcate în piele semi-anilină și un sistem audio Yamaha.
La final, noul model va primi și o baterie nouă, care promite o autonomie mărită în modul de rulare electric. Este probabil ca propulsorul hibrid al noului Outlander facelift să fie, de asemenea, mai puternic.
Noul Mitsubishi Outlander facelift va fi dezvăluit oficial în 1 octombrie.
Modelul va ajunge și în România.via Mitsubishi
Comentarii (1)