Constructorul ceh se pregătește să lanseze iterații noi pentru modelul de clasă medie Superb și pentru SUV-ul său cel mai mare, Kodiaq. Am văzut, în perioada recentă, o serie de imagini sugestive cu viitoarele modele, însă acum, Skoda ne dezvăluie primele imagini cu cele două modele camuflate din timpul unor teste extreme.
Noile modele, ale căror lansări vor avea loc în această toamnă, au fost testate riguros în interiorul Cercului Arctic, la temperaturi de -30 de grade Celsius, așa cum ne spun cei de la Skoda. Scopul testelor a fost evaluarea stabilității și a nivelului de confort pe drumurile înghețate ale celor două modele, precum și fiabilitatea lor pe distanțe lungi. Practic, fiecare element a fost pus la încercare în asemenea condiții, de la șasiu și caroserie, până la motor, sistemul de încălzire și instalația electrică.
Inclusiv sistemele de asistență au fost puse la încercare, la fel și prizele de încărcare în cazul versiunilor cu motoare hibride PHEV.
Skoda spune că aceste prize sunt proiectate să funcționeze la nivelul optim chiar și la temperaturi de -30 de grade Celsius. Chiar și bateriile acestei versiuni au fost încărcate la asemenea temperaturi joase în timpul testelor.Noile Skoda Superb și Kodiaq vor fi lansate oficial în această toamnă.
via Skoda
Comentarii (3)