Au mai rămas doar câteva zile până când vom asista la debutul celei de-a 4-a generații Skoda Superb. Până atunci, constructorul ceh ne oferă o serie de imagini oficiale noi cu viitorul Superb, care se ascunde în continuare sub camuflaj. Având în vedere seriile anterioare de imagini, deja ne-am făcut o idee bună despre cum va arăta noul model.
Chiar și așa, Skoda ne oferă și câteva detalii noi despre viitorul Superb. În primul rând, noua generație va crește în dimensiuni față de iterația actuală. Astfel, noul model de clasă medie va avea o lungime de 4912 milimetri (+43) și o înălțime de 1481 de milimetri (+12). În schimb, lățimea și lungimea ampatamentului vor fi neschimbate, fiind trecuți 1834 de milimetri, respectiv 2841 de milimetri.
Datorită noului design al caroseriei, Skoda spune despre noul model că va avea un coeficient aerodinamic de numai 0.24.
De asemenea, noua Skoda Superb va înlocui actualele linii de echipare cu unele complet noi.
Astfel, în locul echipărilor Active, Ambition și Style, noua generație Superb va fi disponibilă în echipările Essence, Selection, Sportline și Laurin & Klement.Așa cum am văzut săptămâna trecută, interiorul noului Skoda Superb este complet redesenat și oferă mai mult spațiu. Câteva elemente noi văzute în habitaclu sunt un ecran central de 13 inch, comenzi fizice rotative Smart Dials și maneta schimbătorului de viteze mutată la volan. În premieră, noul Superb va primi și un heads-up display.
În ceea ce privește motorizările, avem și aici o premieră. Noua generație Superb va fi prima oferită cu un motor cu tehnologie mild-hybrid. Mai precis, vorbim de motorul 1.5 TSI care dezvoltă 150 de cai putere și care este cuplat la un starter-generator de 48 de volți și la o baterie din litiu-ion, tot de 48 de volți. În această configurație este recuperată energia la frânare, care poate fi folosită ca un plus de putere pentru perioade scurte și permite rularea cu motorul oprit la viteze foarte mici.
Alături de acest motor, noua Skoda Superb va mai fi disponibilă cu motorul pe benzină 2.0 TSI în două variante de putere: 204 sau 265 de cai putere.
Cea din urmă versiune aduce și tracțiune integrală în standard. Nu lipsește din gamă nici motorul diesel 2.0 TDI, și acesta fiind disponibil în două variante de putere: 150 sau 193 de cai putere. Indiferent de motorul ales, noua Skoda Superb primește o cutie automată DSG cu 7 trepte în standard. Asta înseamnă, în esență, dispariția cutiei manuale din ofertă.Noua generație Skoda Superb va fi dezvăluită oficial în următoarele zile.
via Skoda
Spatiu , mult spatiu, loc berechet stăteam foarte departe de colega de la achiziții, mult prea departe.
Avantaj o mașină mai mica as fi ținut o in brațe.
Despre cum merge Skoda asta , mă refer pe DN1. Ei bine mi s a părut barca. Intr un mare stil.
O fi fost din cauza dimensiunilor cine știe , eu fiind sofer de compacta.
Daca ar fi sa zic, banii mei nu s ar duce pe așa ceva.
O Octavia este mult mai practica. Am condus și d aia și încă câteva mii de km
Si pe mine interiorul m-a convins, prin simplul fapt ca are butoane pentru clima :-)