Imagini noi cu Fisker Pear, un crossover electric de 28.000 de euro

de Tiberiu Safta
Marti, 28.02.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Americanii de la Fisker au publicat imagini noi cu noul model electric Pear. Crossover-ul promite o autonomie de aproape 500 de kilometri, iar prețul său de pornire va fi undeva la 28.000 de euro.

Fisker Pear este un viitor crossover electric al mărcii americane. Noul model a fost anunțat încă din primăvara anului trecut și promite, printre altele, o autonomie de aproximativ 480 de kilometri și un preț de pornire de 28.000 de euro.

Acum, constructorul american ne oferă câteva imagini noi cu viitoarea versiune de serie a lui Pear. Aici putem vedea mai bine aspectul futurist și minimalist al noului model. Partea frontală este caracterizată de faruri LED unite printr-o bandă iluminată ușor șerpuită, alături de sigla numelui Pear iluminată. Tot aici putem vedea și o priză de aer masivă acoperită imediat sub lumini.

Cea de-a doua imagine relevă un plafon cu o grafică specială și este, cel mai probabil, un plafon panoramic. Aici putem vedea și liniile de design fluide, cu aripi evazate și cu mânere integrate în portiere. Jantele de dimensiuni mari au un design aerodinamic, așa cum este de așteptat la o mașină electrică.

Partea din spate este caracterizată de o lunetă înconjurată de stopurile LED, desenate sub forma unor benzi subțiri.

Tot aici mai putem vedea și puțin din bara din spate, ușor sculptată în partea inferioară.

Deocamdată, nu există foarte multe detalii despre noul model. Cu toate acestea, Fisker a precizat că noul Pear a primit deja peste 5600 de rezervări din partea clienților și promite o arhitectură electrică și electronică "revoluționară, cu doar câteva computere centrale."

Noul Fisker Pear urmează să fie lansat în 2024.

via Fisker

Comentarii (3)

  • Momentan imi pare ca Fisker este printre foarte putinii producatori care chiar se gandesc la fiabilitatea masinii si la cat mai putine intrari in service pentru mentenanta.
    Numai cand ma uit la blocurile optice imi dau seama cat de inteligent sunt proiectate, mici, riscuri cat mai mici de lovire/distrugere. La polul opus noile Kia e-Niro si Hyundai Kona care au ales sa monteze blocurile optice pe colturile barilor fata si spate, total expuse distrugerii la cea mai mica coliziune in traficul aglomerat din oras.
    Fisker vine si cu preturi excelente, mai ca ma face sa spun ca nici nu mai merita sa cersesti dupa rabla plus.
    Abia astept sa vad un FO pe viu.
    8 0
  • Prețul este foarte tentant (e mai scump cu 6000 euro față de Spring la performanțe triple). Ce nu prea înțeleg eu este lansarea unui nou model în condițiile în care nici Ocean nu a apărut încă pe piață. Dar le doresc succes.
    6 0
  • Banditos
    Eu zic sa privim minunile de la Fisker cu circumspectie.

    Henrik Fisker aduce din ce in ce mai mult cu Nunzio La Vecchia. Sa vedem ce scoate efectiv pe piata si apoi avem tot timpul sa cadem in posterior de admiratie.
    6 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru