A 11-a generație Honda Civic a fost lansată la finalul lunii aprilie. Modelul nipon va fi disponibil și într-o versiune de performanță Civic Type R, care ar urma să fie prezentată pe parcursul anului viitor.
Ca să mai îndulcească așteptarea, Honda a publicat acum o serie de imagini cu prototipul, realizate în timpul testelor de pe circuitul Suzuka. Așa cum era de așteptat, mașina este acoperită cu un camuflaj special, dar se pot observa câteva dintre detaliile estetice specifice unui Type R.
Spre exemplu, cele trei terminații (montate central) ale sistemului de evacuare. Din păcate, japonezii nu au oferit noi detalii tehnice, dar cel mai probabil, sub capotă vom regăsi același motor de 2.0 litri turbo.
Unitatea dezvoltă, în cazul actualei iterații Civic Type R, 310 CP și 400 Nm cuplu.
Anterior testelor realizate pe circuitul de la Suzuka, viitoarea Honda Civic Type R a vizitat și legendarul circuit Nurburgring Nordschleife.
via Honda
Temele si le-au facut de pe NSX, deci si viitorul Type R(e) ar trebui sa fie minim interesant.
Am ceva nelamuriri cu privire la acel eleron spate care arata ca o piesa aftermarket.
Bineinteles cutie manuala!