Constructorul austriac Strabag a câștigat în luna mai contractul pentru tronsonul Târgu Mureș - Ungheni din cadrul autostrăzii A3 București - Borș.
La scurt timp dupa startul lucrărilor, Asociația Pro Infrastructura a publicat un clip video realiat din dronă cu primele lucrări desfășurate la șantier.
În prezent, lucrările vizează în special operațiuni de decopertare a stratului vegetal, stabilizare a terenului, diverse umpluturi de pământ sau drumuri de șantier. În plus, se realizează o serie de coloane forate din fier beton pentru fundarea structurilor.
Tronsonul de autostradă are o lungime de numai 4.5 kilometri și presupune și construcția unui drum de legătură de 4.7 kilometri, însă lucrările sunt programate să dureze 18 luni. Practic, cei aproape 5 kilometri de autostradă ar urma să fie finalizați abia la sfârșitul anului viitor.
Tronsonul de autostradă face parte din secțiunea 2A a autostrăzii Târgu Mureș - Gilău, care are o lungime totală de aproape 52 de kilometri.
Comentarii (0)