Deşi am avut parte de o toamnă care s-a dovedit a fi blândă şi de un început de noiembrie însorit, previziunile pentru următoarea perioadă nu mai sunt aşa de pozitive. Vremea se răceşte şi în curând vom avea parte de ninsori. Motiv pentru care echipa Automarket a decis să nu mai amâne inevitabilul: încălţarea maşinilor proprii cu botoşii de iarnă.
Ne-am scos de la naftalină jantele de iarnă şi ne-am învrednicit să facem o programare pentru montare şi echilibrare. Dragoş este un perfecţionist şi a ţinut să facem schimbul de pneuri într-un decor profesionist. Am pus mâna pe telefon şi am sunat la prietenii noştri de la AutoZone, recunoscuţi pentru volumul mare de anvelope pe care îl rulează în fiecare an şi pentru hotelul dedicat exclusiv pneurilor.
Hotel de anvelope cu temperatură controlată
Hotel pentru cauciucuri? Da. Există aşa ceva, pentru cei dintre voi care nu ştiau asta până acum. Noi l-am văzut şi arată bine. E drept, nu vorbim de jacuzzi, minibar sau room-service. Avem însă un mediu climatizat electronic, cu o temperatură optimă de 15 grade Celsius, ferit de lumină şi ultra-violete, o lipsă a umidităţii şi rafturi speciale pentru a evita deformarea. Unde mai pui că suntem mai ceva ca la Securitate: fiecare anvelopă are un cod de bare, care vorbeşte despre uzura ei, proprietar şi maşina de pe care provine.
Am cunoscut îndeaproape cauciucuri americane, franceze sau finlandeze, responsabile cu transportul unor oameni din domeniile farmaceutic, bancar, alimentar şi nu numai. Cererea pentru găzduire este destul de mare. Sunt peste 50.000 de anvelope cazate în hotelul celor de la AutoZone. Chiar şi aşa, loc se mai găseşte. Condiţia este simplă: fiecare anvelopă trebuie să plătească 6 lei pe lună.
Geometria - esenţială atunci când schimbaţi anvelopele
După o vizită scurtă prin depozitul de anvelope, maşinile noastre s-au cocoţat pe rampa aflată chiar la intrarea în service.
Doi mecanici amabili, echipaţi cu mănuşi chirurgicale, ne-au operat pe rând. Primul pe lista transplantului a fost Golf-ul lui Bogdan, urmat apoi de i10-le lui Dragos. Ambele au dat vechile pneuri de vară pe un set de anvelope proaspete, mirosind a cauciuc, livrate chiar din cămara Magazinului de Anvelope Automarket.Montajul s-a făcut cât ai citi Ordonanţa Guvernului nr. 5/2011 privind obligativitatea echipării autoturismelor cu anvelope de iarnă în sezonul rece.
Nu puteam părăsi rampa fără a face şi o geometrie. De ce neapărat o geometrie? Pentru că evităm o traiectorie defectuoasă pe şosea, prevenim uzura prematură şi neuniformă a pneurilor, reducem consumul de carburant şi nu încurajăm uzura pieselor care fac parte din ansamblul sistemului de direcţie. De altfel, geometria este recomandată de fiecare dată după ce schimbăm o componentă a sistemului de direcţie (bieletă, bucşa, pivot, capăt de bară) sau suspensie.
Geometria cu 40.000 de fotografii pe roată
De această dată, geometria nu a mai semănat cu reglarea pe genunchi, ochiometric, a ansamblului. Cei de la AutoZone dispun de un sistem digital de măsurare, furnizat de compania JohnBean, de altfel inventatorul primului echipament de masurare geometrie directie roti.
Echipamentul de geometrie este printre puţinele 3D din ţară şi singurul care foloseşte imagine HD. Imagine HD? Exact. Sistemul foloseşte camere de înaltă rezoluţie pentru a fotografia poziţia fiecărei roţi. Acestea realizează între 35.000 şi 40.000 de poze pentru fiecare roată, la o viteză uimitoare.
Ce este unghiul Ackerman?
Fotografiile sunt apoi suprapuse pentru a determina distanţa dintre axe, dimensiunile diagonale, ampatamentul, unghiul de cădere şi chiar unghiul Ackerman, despre care foarte mulţi au auzit, puţini ştiu cum se măsoară şi aproape nimeni nu îl calculează. Unghiul Ackerman este unghiul pe care îl face roata faţă bracată maxim cu centrul roţii spate aflată în diagonala sa.
Pentru a înregistra o mișcare de rostogolire perfectă, roata aflată la interiorul virajului va trebui să vireze la un unghi mai mare decât roata dispusă la exteriorul virajului.
Acest aliniament automat este obținut prin utilizarea schemei și principiului Ackermann. Golf-ul lui Bogdan a primit patru instrumente de măsurare, câte unul pentru fiecare roată, pentru că geometria s-a făcut pe ambele axe. În cazul lui i10, procedura a fost similară. Spre deosebire de clasica geometrie, sistemul brevetat de John Bean are o precizie de 100% şi înjumătăţeşte timpul de măsurare şi intervenţie. Trebuie precizat că intervenţia se face tot mecanic, de către angajaţii service-ului. Însă, mulţumită setului de poze şi a expertizei amănunţite, ei ştiu asupra căror piese trebui să îşi îndrepte cheile. Încă un motiv pentru care timpul este redus considerabil.Cum aflăm dacă o maşină second-hand a fost lovită
Aparatul celor de la AutoZone este foarte util şi pentru cei care abia au cumpărat o maşină second-hand. Graţie tehnologiilor Cross Diagonal şi FrameCheck, aparatul face măsurători şi analize capabile să indice posibile urme de coliziune ale vehiculului, dar şi evaluează starea generală şi dimensiunile pentru a vedea dacă reparaţiile din trecut au fost efectuate corespunzător şi dacă au existat lovituri serioase.
Măsurarea geometriei cu noul aparat 3D este gratuită în service-ul AutoZone, doar intervenţia mecanicilor asupra elementelor de direcţie fiind taxată. În cazul nostru totul a fost în regulă, iar la final, drept dovadă, aparatul ne-a emis şi un sumar al măsurătorilor. Colorat, foarte amănunţit, dar din care ochiul nostru profan nu a înţeles mare lucru.
Am părăsit service-ul scârţâind uşor din noile anvelope, aşteptând prima ninsoare pentru a le pune la încercare. Dacă nu v-aţi montat anvelopele de sezon ar fi cazul să mergeţi cât mai curând. Temperaturile încep să scadă, iar montarea pneurilor de iarnă este recomandată atunci când în termometru sunt mai puţin de 7 grade Celsius. Cu AutoZone ne vom revedea cel mai probabil în martie, când trecem înapoi la pantofii mai lejeri de vară. Până atunci, vă urăm drumuri aderente!
Stiai ca gumele de iarna sunt mai bune decat cele de vara pe asfalt umed,vezi si in F1 ce cauciucuri au cand ploua?Daca stai si studiezi oleaca ai sa vezi ca distanta de franare este influentata de multi factori(temperatura,viteza,greutatea,timpul de reactie a soferului,starea partii carosabile,tipul asfaltului,PROFILUL CAUCIUCULUI etc.)
Mai nou in RO clima a luat-o razna,azi e cald,maine e zapada de 20 cm,cand incepe sezonul rece(1-15 noembrie).
Eu am patit-o anul trecut,dupa 3 sapt de temp peste 15 grade(era mijlocul lui aprilie),am pus cauciucurile de vara si in nici 2 zile s-a racit brusc si dimineata cand sa plec la drum era zapada de 20 cm.
Iar eu vorbeam de "umezela" accea periculoasa mult mai prezenta in aceasta perioada datorita cetii/diferentelor de temperatura care pe bitum ingreuneaza foarte mult franarea. Iar cand ploua torential indiferent de ce cauciuc ai e bine sa lasi mai moale pedala si nu vei avea nici o problema.
Ceea ce mi-a sarit in ochi este ca aveti un Golf 5, ceea ce pentru mine spune multe. Cum de nu aveti Volvo, Fiat, Toyota sau alte marci ?
Se poate sa raspundeti cam ce masini dispuneti ? Ma refer la masinile Automarket, nu pe care le testati voi.
1 punte – 80 lei (de la 95-150 lei)
2 punti – 110 lei (de la 120-180 lei)
adica derapajul pe zloata, mazga si alte combinatii romanesti.
avem o clima destul de capricioasa si e bine sa ai ce trebuie cand trebuie.
daca nu erau necesare, nu crezi ca fabricantii in loc sa bage o carca de bani in dezvoltare, marketing si logistica, faceau un singur tip de pneu si aia era?
de ce crezi ca de exemplu cauciucurile all season sunt de fapt proaste si vara si iarna? :)
...parerea mea.
si daca au golf si nu Bemveu' nu sunt prea shukari? sau cum?
Nu există maşini de serviciu la Automarket, toate sunt personale. Avem Volkswagen, Volvo, Hyundai, Fiat, plus motociclete prin redacţie. Ştim că asta spune multe. Ar spune şi mai multe dacă am avea Pagani Huayra, Bugatti Veyron, Rolls Wraith şi Koenigsegg Agera, da' astea, care asigură o oarecare obiectivitate, sunt în service, nu le putem folosi iarna. Ba chiar, dacă mă gândesc, Bugatti şi Rolls arată că suntem vânduţi lu' VW Group şi lu' BMW Group, deci trebuie să scăpăm de ele cât mai repede.