Hyundai Santa Fe, rechemată în service: instrumentarul de bord digital poate fi afișa inversat

de Tiberiu Safta
Vineri, 04.02.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mai multe exemplare Hyundai Santa Fe vor fi rechemate în service după ce a fost descoperită o problemă la instrumentarul de bord digital. Mai exact, în anumite condiții, instrumentarul este afișat inversat și devine ilizibil.

Hyundai a demarat o campanie de recall pentru modelul Santa Fe, în urma descoperirii unei probleme la instrumentarul de bord digital. În anumite condiții, mai ales la temperaturi scăzute, instrumentele de bord sunt afișate cu susul în jos.

Problema este cauzată de un rezistor necorespunzător montat în interiorul instrumentarului. Din cauza acestui lucru, sunt mari șanse ca, la temperaturi scăzute, instrumentarul de bord să fie afișat invers.

Din fericire, Hyundai spune că această problemă nu apare în timpul condusului sau atunci când motorul este pornit. Chiar și așa, constructorul coreean recunoaște că această defecțiune reprezintă o problemă de siguranță.

Reparația va consta în înlocuirea ecranului instrumentarului digital, care va fi gratuită pentru posesorii de modele afectate. În total, 714 exemplare Santa Fe au această problemă, dintre care 293 sunt modelele cu propulsorul hibrid convențional, iar restul de 421 sunt cele cu motorizarea plug-in hybrid.

Problema afectează toate exemplarele Santa Fe fabricate între 25 octombrie și 1 decembrie 2021.

Clienții modelelor afectate vor primi notificări de rechemare în service începând din 25 februarie.

via Motor1

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru