Deşi comunicatul oficial de presă susţine clar că viitorul model de serie va fi dedicat exclusiv pieţei din China, însuşi numele conceptului demonstrează faptul că Europa va fi una dintre pieţele importante pentru ix25 în versiunea sa de serie. Motivul: strategia globală de numire a modelelor Hyundai arată că doar Europa beneficiază în acest moment de modele care primesc prefixele "i" sau "ix", restul pieţelor fiind caracterizate de denumiri proprii.
Construit în special pentru clienţii tineri, noul Hyundai ix25 Concept primeşte indiciile estetice care caracterizează gama actuală a mărcii coreene.
Astfel, în designul zonei frontale ale lui ix25 recunoaştem linii pe care le-am mai văzut pe fratele mai mare Santa Fe, în timp ce linia geamurilor laterale pare inspirată din cea a lui Kia Soul, model cu care noul ix25 va împărţi, de altfel, platforma de producţie. Aspectul general al modelului este foarte interesant, viitorul model al brandului asiatic anunţându-se un concurent interesant pentru actualele Nissan Juke, Opel Mokka sau Renault Captur.Prezentarea europeană a modelului de serie va avea loc, cel mai probabil, la Salonul Auto de la Paris, în luna octombrie a acestui an. Lansarea de piaţă se va desfăşura ulterior, spre începutul anului 2015.
via Hyundai
foto IAB (Beijing)
e frumos.
l-as cumpara.