Era doar o chestiune de timp până când Hyundai își anunța prezența în segmentul SUV-urilor subcompacte. Constructorul sud-coreean nu poate privi nepăsător la succesul unor modele ca Nissan Juke, Opel Mokka, Peugeot 2008 sau Renault Captur. Motiv pentru care a anunțat oficial că noul său SUV de segment B se va numi Creta.
Mulți credeau că acesta va purta numele conceptului ix25, prezentat în urmă cu un an, în luna aprilie, cu ocazia Salonului Auto de la Beijing.
Hyundai ix25 Concept anunţă rivalul coreean al lui Nissan Juke
Se pare că speculațiile au fost date peste cap de decizia constructorului de a-și boteza mini SUV-ul cu numele uneia dintre cele mai populare insule grecești.
În comunicatul oficial, Hyundai susține că a ales numele celei mai mari insule din Grecia pentru că acolo, în mijlocul Mării Mediterane s-au născut tradiția și cultura Eladei. Mai mult, Creta este locul în care converg ideologiile continentelor Europa, Asia și Africa și, așadar, un nume potrivit pentru un SUV care își propune să aibă o acoperire globală.Debutul mondial al noului Hyundai Creta va avea loc în a doua jumătate a acestui an în India. Modelul va fi apoi lansat, treptat, și pe celelalte piețe mondiale.
parerea ta, decand a iesit pe piata, Juke a dominat topurile timp de 4 ani. Odata cu aparitia lui Captur si 2008 lucrurile s-au schimbat reusind in 2014 si Mokka sa-l depaseasca. Acum nu cred ca "uratenia" este cea care il trage in jos ci lipsa spatiului interior si, in general, a ergonomiei mai deficitare.
Ca nu iti place tie...how cares?...dar raspunsul la "de ce au scos o "uratenie"?"....pai a deschis o nisa de piata pe care a dominat-o copios ducand la aparitia unor modele pe cat de interesante pe atat de...inutile.
PS. parerea mea
@ vianu: cred ca ai vrut sa scri : WHO cares? parerea mea, fara sa fiu rautacios :P
Cât privește titulatura, ”Creta” are o simbolistică mult mai importantă in restul Europei decât in Balcani. E bun pentru un astfel de model.