Huawei a lansat primul său automobil. SF5 este un SUV cu 551 CP și 180 km autonomie în modul electric

de Alexandru Monenciu
Miercuri, 21.04.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Huawei a lansat prima sa mașină în cadrul Salonului Auto de la Shanghai. Vehiculul este dezvoltat împreună cu cei de la Cyrus și va fi comercializat sub brand-ul Seres.

Huawei este o companie multinațională, cu sediul în Shenzen, China, cunoscută în special pentru telefoanele sale inteligente. Acum, gigantul asiatic a decis că este momentul să intre în industria auto și a prezentat primul său automobil.

SUV-ul SF5 a debutat oficial în cadrul Salonului Auto de la Shanghai și a fost dezvoltat împreună cu cei de la Cyrus. Mașina va fi comercializată sub brand-ul Seres.

Noul SF5 are o lungime de 4.700 de milimetri, lățimea măsoară 1.930 milimetri, iar înălțimea este de 1.625 milimetri. În dreptul ampatamentului sunt trecuți 2.875 de milimetri. Aceste dimensiuni pun SUV-ul asiatic în segmentul compact, alături de modele precum Audi Q5.

Din punct de vedere al designului, mașina propune o grilă frontală distinctă, plafon plonjat, lumini de zi cu LED și mânere care se retrag în portiere.

Pentru habitaclu, chinezii au pregătit instrumentar digital de bord, volan cu două spițe, lumină ambientală, ornamente din lemn, accente metalice, plafon panoramic, scaune față încălzite, ventilate și cu funcție de masaj și un sistem multimedia cu ecran generos.

Inginerii au acordat o atenție specială antifonării interiorului, tocmai de aceea au folosit mai mult material insonorizant, iar geamurile din față sunt duble.

Lista cu tehnologii include, printre altele, sisteme precum Cruise Control Adaptiv, Traffic Jam Assist, Automatic Emergency Braking, Lane Centering și Forward Collision Warning.

Seres SF15 este echipat cu un motor de 1.5 litri, care joacă rolul unui generator.

Din pachet mai fac parte un acumulator și două unități electrice. Ansamblul dezvoltă în total 551 de cai putere și 820 Nm cuplu, suficient pentru a atinge 100 de km/h în 4.7 secunde.

Autonomia în modul electric este de 180 de kilometri, iar în modul de autonomie extinsă mașina poate parcurge peste 1.000 de kilometri.

Noul SF5 va fi comercializat în rețeaua de magazine Huawei din China, iar prețul pornește de la 216.800 de yuani, sau 27.716 euro cu alte cuvinte.

via Huawei

Comentarii (18)

  • Cum ,ma?4,7 sec pana la suta si doar 27 000euro?Cat un banal Golf?Dar nu se poate,nu ziceau expertii aci pe forum ca chinezii(scuzati cacofonia)reprezinta 0 pericol pentru industria europeana?De fapt UE reprezinta cel mai mare pericol pentru industria europeana!:) Ce-o sa "ma mai raz" in viitor de barbatii beta din Europa.
    28 18
  • Pentru palmarii rosii,Skywell ET5 la doar 30 000e,full option,din august,in Romania!:))
    15 9
  • tc1900
    vad ca se cheama seres

    Daca scot un model SOROS , il iau in considerare
    24 8
  • carcotasu
    Nu pot sa spun ca voi fi tentat de o masina chinezeasca dar aspectul exterior chiar este placut si are niste proportii atractive. Interiorul arata bine si imi place ca nu trebuie sa navhighezi meniurile ca sa schimbi temperatura si alti parametri. Masinuta cool. bravo lor.
    21 3
  • Cata ipocrizie, de parca daca este " doar " 30.000 " este cineva de aici care chiar ar da acesti bani, asa ca sa moara de ciuda europenii.
    12 12
  • @dan_grc
    Nu uita ca la doar sub 30 000euro are doar 550 cai.
    14 4
  • pai sunt electrici caii aia si cand se termina bateria motorasul ala de 1.5 nu face mare branza. O struto-camila stupida si ineficienta si la drum lung si in oras. Daca tot vrei o electrica ia-ti una full si stii o treaba nu mai cari pistoanele, benzina si uleiul dupa tine vrei nu vrei.
    17 20
  • Cayenne, tu esti mah?
    17 3
  • Nu, sunt...nici eu nu stiu , ca e prea multi ! "dezvoltat împreună cu cei de la Cyrus" - ok, si ...cine-i Cyrus ? Ar trebui sa fie potentialii clienti impresionati de numele asta ,e o referinta in industria auto ,sau...? Ca asa suna textul ! Recunosc ca am fost oarecum interesat si curios dupa primele poze sa vad ce si cum, dar cand am ajuns la tv-ul ala oripilant din bord ...Nu-i pt. mine , personal imi e greu sa inteleg cum poate sa iti placa asa ceva , sa stai cu un display de asemenea dimensiuni ce va fi ever plin de urme dezgustatoare si de praf si care pana la urma este de-a dreptul dizgratios dupa orice cutume/tendinte de design !
    16 9
  • Seriff
    Ce frumos e bordul, foarte tare, nu am mai vazut la nimeni asa ceva, intr-adevar extrem de original. Eu zic sa puna un televizor si pe plafon in loc de portbagaj din acela
    14 8
  • Edikkk
    Nu este orginală, este mai mult un PHEV ambiţios decât un EV (cu extender)

    dar calitatea este la fel de bună ca cele europene.
    Poate nu Porsche, VAG dar ca cele Stelantis sigur.

    La 30.000€ cu 10.000€ reducere.... are un preţ imbatabil

    Offfff huawei ăştia, îi dai afară pe geam intră pe uşă...
    16 6
  • @edikkk
    Acum sa vedem ce-o sa faca germanii,cum o sa le raspunda chinezilor,la ei cand le intri neinvitat pe usa,te dau afara pe horn.
    10 1
  • doar saptamana asta in Shanghai auto show (unul din marile targuri auto de care presa auto autohtona a uitat sa mentioneze) s-au mai lansat cateva produse full electric: BYD Han, Geely Geometry Pro, Lynk&Co 05, Zeekr 001, Nio et7, Xpeng P5, etc., in aceste conditii nu mai poti ignora china
    11 0
  • mircea badea
    tehnic e de 60 de mii, aspectul de 80 de mii. da fum la restul. pacat ca e suv.
    9 7
  • mircea badea
    tehnic e de 60 de mii, aspectul de 80 de mii. da fum la restul. pacat ca e suv.
    3 8
  • mircea badea
    tehnic e de 60 de mii, aspectul de 80 de mii. da fum la restul. pacat ca e suv.
    4 6
  • Seriff
    Cand se strica ceva la el te duci la mall la standul unde se repara telefoane sa le zici ca nu mai porneste troaca.
    12 4
  • “ Noul SF5 are o lungime de 4.700 de milimetri...” vechiul SF5 ce dimensiuni are?
    11 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru