Esential
370 | de km/h este viteza maximă pe care o poate atinge Pagani Huayra. |
După ce a uimit publicul în poze şi apoi a captat toată atenţia jurnaliştilor la Salonul Auto de la Geneva, cea mai nouă creaţie Pagani încă face subiectul ştirilor din Europa şi SUA. Succesul de care s-a bucurat noul Huayra, urmaşul lui Zonda, a atras după sine o mulţime de speculaţii privind evoluţia constructorului italian exclusivist.
Horacio Pagani, omul care a pus bazele companiei, a ţinut să spulbere informaţiile eronate şi să confirme extensia gamei. Huayra va avea un derivat roadster, aşa cum toată lumea se aştepta. Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu recent, acordat de fondatorul Pagani. "Bineînţeles că va exista şi un Huayra Roadster. Acesta este deja în plan şi ar trebui să sosească în următorii trei ani".
Fără îndoială, sub capota derivatului se va afla acelaşi motor V12 bi-turbo, de provenienţă AMG, cu o capacitate de 6.0 litri, capabil să dezvolte o putere totală de 700 de cai putere. Unitatea va fi asistată de aceeaşi transmisie cu şapte rapoarte şi va fi capabilă să propulseze noul Huayra până la o viteză maximă de 370 km/h.
Probabil această valoare se va reduce în cazul versiunii roadster.
Preţul însă va creşte, urmând să depăşească valoarea actuală a coupe-ului, de 1.35 milioane de dolari.via | egmcartech
Comentarii (1)