Honda recheamă 1.7 milioane de mașini din cauza unor probleme de direcție

de Silvian Irimia
Joi, 10.10.2024
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Honda a rechemat aproape 1.7 milioane de mașini în SUA, din cauza unei defecțiuni la sistemul de direcție, care ar putea duce la dificultăți în manevrarea vehiculului.

Conform celor de la Administrația pentru Siguranța Traficului Rutier din America (NHTSA), problema se află în ansamblul cutiei de direcție. Este posibil ca acesta să fie fabricat incorect. Prin urmare, acesta cauzează frecare internă excesivă între componente, ceea ce ar putea duce la dificultăți suplimentare în manevrarea mașinii.

Un total de 1.693.199 de modele Honda și Acura sunt afectate. Modele precum Civic, Civic Type R, HR-V sau CR-V au fost afectate. Honda estimează că doar aproximativ 1% dintre mașinile incluse în rechemare au această defecțiune.

Cu toate acestea, compania intenționează să înlocuiască arcul din angrenajul cutiei de direcție cu o piesă nouă și să adauge lubrifiant pentru a reduce frecarea pentru fiecare mașină rechemată, gratuit, la reprezentanțe autorizate. Pe lângă, proprietarii care au plătit pentru reparațiile mașinilor lor sunt eligibili pentru rambursare.

Honda a primit prima plângere legată de această problemă în septembrie 2021.

De atunci, a înregistrat un număr impresionant de 10.328 de cereri de garanție legate de acest subiect. NHTSA a primit 13 rapoarte de accidente asociate cu defecțiunea la direcție.

Din aceste rapoarte, 11 șoferi au menționat că nu au putut recăpăta controlul mașinii în timp util. Din fericire, nu au fost raportate răni sau decese în legătură cu această problemă.

via Automotive News

Comentarii (2)

  • Elektrikkk
    Nu mai e Honda ce era. Nici Toyota....

    Cele mai fiabile maşini azi sunt cele full electrice, indiscutabil.
    1 9
  • Tesla uglytruck, 5 recall-uri in 12 luni. Indiscutabil… ești șeful focilor;)
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru