Noua generație Honda HR-V a debutat la începutul acestui an. În urmă cu două luni, constructorul japonez de automobile a confirmat că SUV-ul va fi disponibil în Europa numai alături de un sistem de propulsie hibrid. Numele său este HR-V e:HEV.
Acum a venit momentul să vedem primele imagini cu versiunea europeană a noului HR-V e:HEV.
Sistemul de propulsie e:HEV este format dintr-un motor de 1.5 litri i-VTEC, pe benzină, și o unitate electrică. Ansamblul dezvoltă în total 131 de cai putere și 253 Nm cuplu, suficient pentru a atinge 100 de km/h în 10.6 secunde.
Una dintre particularitățile acestui sistem este că are trei moduri de rulare care se schimbă constant, în mod automat, în funcție de care este cel mai eficient într-o situație dată. Comportamentul mașinii poate fi modificat și cu ajutorul modurilor "tradiționale" Sport, Econ și Normal.
La rândul său, transmisia are un mod B, care reglează nivelul de recuperare a energiei pierdute la frânare.
Noua Honda HR-V e:HEV va debuta pe piața europeană până la finalul anului.
SUV-ul va fi produs la uzina din Suzuka, Japonia.via Honda
Azi.... uzată moral...
Păcat, că era o bijuterie, dar...
10.6s ?