Deşi s-a vrut un competitor real pentru pionierul Toyota Prius, actualul Honda Insight nu s-a descurcat foarte bine. A adunat câţiva clienţi la nivel mondial, dar a fost departe de succesul lui Prius, care a început să fie derivat acum şi în mai multe variante de caroserie.
Se pare că Insight va fi scos din producţie în viitorul apropiat. La finalul de carieră al versiunii 2014, mai exact. Informaţiile vin după ce mai multe zvonuri anunţau scoaterea din producţie a modelelor CRZ şi Insight în Europa, generate tot de insuccesul comercial.
Recent, zvonurile au prins contur după ce mai multe publicaţii au aflat că Honda nu are un plan de marketing pentru Insight în Statele Unite. Mai mult, în fiecare an au loc pregătiri pentru varianta 2015 a fiecărui model Honda. Pentru Insight aceste pregătiri au fost anulate.
Întrebaţi oficial dacă se gândesc să retragă din producţie Insight, cei de la Honda au ezitat să ofere un răspuns, preferând nici să confirme, nici să infirme zvonurile.Hibridul nu va mai fi comercializat începând, probabil, cu a doua jumătate a anului viitor.
Locul său va fi ţinut de Honda Civic Hybrid, un model cu care, de altfel, Insight se canibaliza. Gama modelelor hibride Honda va fi completată în viitor de o alternativă cu emisii reduse a micului Jazz.via carscoops
Comentarii (1)