Honda CR-V, consum de 4.3 litri/100 km in Romania!

De Mircea Meșter
Publicat Luni, 11.05.2009
Competitia Eco Challenge, organizata de Honda in Romania, a remarcat consumul foarte redus al lui CR-V in conditii romanesti de trafic: 4.3 litri/100 km.

Esential

4.3 litri/100 km este consumul realizat cu CR-V 2.2 i-CDTi de concurentii care au castigat competitia Eco Challenge.
500 de kilometri a insumat traseul pe care au rulat concurentii.
65 km/h este viteza medie a castigatorilor.

Campania Eco Challenge a ajuns la final. Dupa doua etape eliminatorii desfasurate la nivel local sub patronajul dealerilor Honda Trading la care au luat parte in total 2400 de participanti, cei 14 finalisti calificati la faza finala a competitiei au fost obligati sa parcurga traseul Bucuresti-Slobozia-Braila si retur (500 de kilometri) intr-un timp cat mai scurt si consumand cat mai putin combustibil. Finala a avut loc sambata, 9 mai.

Concurentii au fost impartiti in sapte echipe a cate doua persoane, cele sapte masini fiind completate de inca doua, conduse de jurnalisti, care au concurat pe acelasi traseu, in aceleasi conditii, dar in scop demonstrativ. Automarket a avut onoarea de a face parte din cele trei publicatii prezente demonstrativ la eveniment, urmand sa va prezinte in aceasta saptamana un reportaj realizat in cadrul testului de consum cu Honda CR-V.

Castigatorii primul loc in competitia Eco Challenge au fost Andrei Rebenciuc si Georga Ciurca, acestia reusind sa parcurga distanta de concurs in 8 ore si 44 de minute (inclusiv pauzele care au insumat o ora), consumul mediu realizat la bordul lui Honda CR-V 2.2 Executive i-CDTi fiind de 4.3 litri/100 km. Viteza medie a concurentilor castigatori a fost de 65 km/h. Invingatorii competitiei au primit ca premiu cate o vacanta in Europa la volanul modelului testat in Eco Challenge si cate un voucher de 500 de litri de combustibil.

Foarte interesant este faptul ca echipajele de pe urmatoarele doua locuri in competitia demonstrativa Honda CR-V au ajuns la un nivel de consum identic cu participantii de pe pozitia intai, diferenta fiind facuta de timpul de parcurgere a traseului. Astfel, concurentii de pe locul al doilea (Dumitru Andrian si Claudiu Ivascu) au reusit sa consume 4.3 litri si sa parcurga traseul in 8 ore si 47 de minute, in timp ce locul al treilea (Alexandru Hajek si Alexandru Georgescu) a realizat aceeasi performanta de consum in 8 ore si 57 de minute.

Performantele concurentilor sunt extrem de bune in conditiile in care Honda anunta, in cartea tehnica a modelului testat, un consum mediu mixt de 6.5 litri/100 km. Mai mult, consumul extraurban anuntat de constructorul japonez depaseste cu mult, la randul sau, cifrele realizate de concurentii din Eco Challenge: 5.7 litri/100 km.

Performantele realizate la competitia romaneasca sunt cu atat mai meritorii cu cat in fiecare masina se aflau trei persoane: concurentii plus un oficial Honda cu rol de supraveghere a competitorilor.

"Suntem foarte incantati de rezultatele obtinute in cadrul concursului de astazi. Putem sa zicem ca a fost o cursa pe cinste, putin neobisnuita, deoarece a trebuit sa tinem cont in primul rand de consum si apoi de timpul obtinut. A fost intr-adevar o experienta unica si o initiativa extraordinara, atat distractiva, cat si educativa. Credem ca astazi am invatat cu totii o lectie de ecologie si de buna purtare pe sosea", au declarat la final concurentii clasati pe prima pozitie a podiumului.

"Performantele concurentilor obtinute astazi sunt foarte multumitoare pentru noi. Speram sa isi insuseasca acest stil ecologic de sofat ori de cate ori se urca la volanul masinii de acum inainte. Ne dorim ca in viitor sa continuam aceasta initiativa, chiar si pe alte modele Honda. Credem ca prin acest concurs am reusit sa atragem atentia ca fiecare dintre noi poate sa isi aduca contributia pentru un mediu inconjurator mai curat doar prin a actiona un pic mai responsabil", a spus la finalul competitiei Alina Teodorescu, responsabilul de relatii cu presa in cadrul Honda Trading Romania.

Comentarii (30)

  • Adrian
    Bravo
    Bravo castigatorilor,merita premiul.
    Ma bucur ca se fac astfel de competitii si la noi.
    13 1
  • HONDAFAN
    Felicitari fratilor de pe WWW.HONDAFAN.RO :)
    9 0
  • consum
    Hai, salut, interesant consum, dar as dori sa incercati alta masina cu un consum mai mic de atat pe benzina(hy i10) , 3,6 litri la suta cu media de 90 de km la ora, pe un traseu de 830 de km, constanta-bucuresti-sinaia si inapoi, si mers pe autostrada si pe centura bucurestiului, 3 persoane cu bagajele de rigoare pt o noapte 2 la munte, cand e frig.Sper sa nu arate a reclama dar, ca sa stiti ca se poate mult mai bine.Si totusi, drumul e facut de 2 ori , si un consum asemanator constanta-tulcea 5,2 l consumati pe acest traseu,mediu 83 km/h 130 km intre localitati.poate ma minte pompa la benzinarie.... numai bine
    4 4
  • ...
    Cine poate sa mearga cu 65km/h in afara localitatii??? In special pe autostrada. Sincer nu vad rostul acestor concursuri, pt ca niciodata nu se vor putea atinge astfel de consumuri in viata de zi cu zi. Cine isi cumpara masina ca sa parcurga distanta de 500km in 9 ore mai ales ca intre Braila si Bucuresti ( pe la Slobozia ) drumul este foarte bun ( exceptand o portiune cam de 25km care e foarte denivelata si presarata cu gropi ) si mai mult de 5 ore nu ai cum sa faci la o viteza medie de 100km/h ( mai ales ca sunt doar 8-9 localitati pe traseu). Privita prin prisma concursului, bravo lor pt reusita, dar raportat la viata de zi cu zi, este o utopie.
    7 5
  • Vasile
    @cosmo
    Domnule Cosmo, dumneata stii ce inseamna viteza medie? Pai ca sa scoti o viteza medie de 100km/h cum afirmi dumneata, avand in vedere si cei 25km de drum presarat cu gropi cum ai amintit, ar insemna ca pe drumul bun sa depasesti cu mult viteza legala. Sa nu mai punem si drumul prin bucuresti si prin orasele de test.

    In conditii legale nu poti sa scoti o medie de viteza mai mare de 70-80 de km (si asta doar in conditiile in care ai pleca de la iesirea din oras si nu ai prinde mai mult de 15-20 de km de drum prin localitati per sens).

    Ceea ce au scos baietii astia este de laudat, avand in vedere ca, concurentii care au ajuns pe podium au scos acelasi consum. Se pare ca si la motoare de peste 2.0 Litrii se poate scoate un consum foarte bun si emisii de noxe foarte mici. Pacat, ca ai nostrii guvernanti sunt orbi si scutesc de taxa de 1 inmatriculare, doar masinile cu cilindree sunt 2.0 Litrii.
    8 0
  • Speedy
    frumos:)
    @ cosmo: "Viteza medie a concurentilor castigatori a fost de 65 km/h." In articol se vorbeste de viteza medie, ceea ce inseamna ca masina nu a rulat doar cu 65km/h, este o mica mare diferenta, citeste mai atent.
    Asa cum zice si cosmo, in mod normal cei 500 de km ii faci in mai putin timp avand in vedere ca, putini sunt cei care respecta limitele de viteza impuse, pentru ca daca drumul este bun iti cam vine sa o calci ceva mai mult:). Oricum felicitari concurentilor si vacanta placuta:d
    6 0
  • mai corectati un pic textul
    ..io inteleg entuziasmul .. dar macar recitit daca era tot nu erau atatea greseli :)
    4 1
  • Incet, incetisor si pe loc
    Traseul Bucuresti-Slobozia-Braila dus intors se realizeaza in 6 ore jumatate daca respecti toate limitarile de viteza. Daca ai piciorul mai greu, faci traseul in 5 ore. Daca vreti un consum excelent in conditii de trafic real...incercati un Seat Cordoba cu motor de 1,4 TDI. Eu am scos un consum mixt de 4,5l la suta de km.
    3 5
  • blaa....
    4,3??
    pai oricine poate sa o lase in ultima treapta si sa mearga cu 1800 de ture. dupa 3000km schimbi turbina dar probabil nu i-a interesat asta pe concurenti. mai ales ca in carte scrie 5,7 extraurban , clar au mers subturat.
    4 6
  • Renault
    Renault Clio 1.5 dCi ... consum 3,9 mers normal, nu economic
    3 5
  • HondaFan
    Asta a fost test de consum?
    Pai la viteza medie de 65 km/h - e si normal sa obtii consum mic.

    De ce n-au mers cu 90km/h in afara si cu 55km/h in localitati? (media ar fi fost cam 70km/h si consumul doar un pic mai mare)
    Sau au fost asa multe sate prin care s-a trecut?
    1 7
  • ekologistu'
    consum
    Braila- Slobozia se face mergand CU VITEZA LEGALA , adica 60 in localitati 120 pe DE 584 si 140 pe autostrada (deci cu depasirea doar cu 10 km/h a vitezei legale, depasire PERMISA de POLITIE) in 2 ore si 15- max 30 minute . Fac drumul asta DE 6 ANI. Ce rost are un concurs ca asta , nu inteleg? In lumea reala cine face asta ? M-am intalnit sambata cu coloana lor, si nu stiam ce este ; II DEPASEAU toate TROACELE de DACII pe sosea. ECO-VRAJEALA . Cititi articolul asta : http://www.automarket.ro/stiri/studiu-15-vapoare-mari-polueaza-cat-toate-masinile-din-lume-20182.html
    Stiti cu cat creste consumul DACA BATE VANTUL DIN FATA ? In anumite situatii se dubleaza ..... bancurile faceti-le voi .
    10 6
  • ludovic
    parerea mea
    ideea este ca motorul de 2.2 de la honda e cel mai bun din lume probabil are un consum scazut,nu polueaza si cica este silentioasa.
    5 5
  • vaideei
    greu nene
    Mai oameni, se pare ca in anumite cazuri puterea de intelegere a unora e limitata doar la ce au in posesie sau folosinta (vezi comparatii stupide facute mai sus cu Renault Clio, Seat Cordoba, Hyundai i10, etc).
    In caz ca nu ati observat, este vorba de consumul obtinut de un SUV cu masa proprie de 1,7 tone, cu trei pasageri si rezervor plin la inceputul cursei.
    Concursul in sine a fost un exercitiu de stil (pe care vad ca unii nu-l inteleg) facut de oameni normali, pe drumurile pe care conduc toti cei care merg de la Bucuresti la Braila si retur, fara sa fi ramas nimeni traumatizat de "eforturile" depuse.
    Este doar un act de atragere a atentiei asupra orientarii ecologice pe care o sustine brandul Honda prin politica de promovare a modelelor cu emisii poluante reduse.
    Sunt convins ca oponentii acestei actiuni n-ar mai fi fost atat de ferventi in a blama daca s-ar fi organizat un concurs de viteza pe acelasi traseu (eventual efectuat in vreo 3 ore).

    Incercati sa mai priviti uneori si dincolo de limite, ca lucrul asta lumineaza din cand in cand spiritul.
    5 2
  • Lasa-i in pace ca doar atat poate intelectul lor.
    Probabil daca masina de test era una din grupul Vag ar fi sarit toti cocalarii in sus mama ce tare, oau, super masini dar tinand cont ca este vorba despre o Honda, masina pe care mai mult ca sigur nu a condus-o nici unul dintre ei este li se pare ca este o vrajeala.
    Nu domnilor Honda poate mai mult decat credeti voi, cu motoarele lor putine si cu plasticele lor de calitate inferioara VAG-inelor.
    5 3
  • daniel
    unuol mai inteligent ca altul... nu vad rostul la atata explicatii cu media de viteza si asa mai departe... cititi articolul si vedeti-va de treaba voastra... m-am saturat sa tot vad contraictii in comentariile de pe automarket... take a break !!
    2 0
  • Radu BM
    Habar nu aveti...
    Nu aveti habar de ce a fost acolo... Va dati cu parerea fara sa stiti cum s-a mers, am fost acolo si stiu ce spun... au fost practic 8 ore de condus, prin localitati si extra, + de asta s-a mers de pe centura... (si stiti cum e centura in bucuresti) eu zic ca e cu adevarat ludabil ce au facut participantii... Sa nu uitam au mers si cu viteze de 100 km/h pe autostrada, pe langa asta a fost un motor mare 2,2l nu cum am vazut ca zic altii de 1,4 sau stiu eu care, conduceti un motor peste 2,0 si vedeti cum este.
    Tot repectul pentru ceea ce s-a realizat, nu vreau sa par subiectiv, ba dinpotriva, e super ce s-a facut.

    Felicitari participantilor.
    6 1
  • Am participat la faza a II-a a concursului. Masinuta se misca bine, e silentioasa dar n-am reusit sa gasesc compromisul in raportul dintre timp si viteza, pe cei 40 de KM pe care i-am parcurs. As fi avut nevoie probabil de vreo 2000 KM de acomodare cu masina. Eu conduc extrem de economic dar trebuie sa ma acomodez cu motorul.

    Nu am informatii, dar mi-e imposibil sa cred ca echipele castigatoare nu sunt formate din posesori de CR-V cu zeci de mii de KM rulati pe motorul asta. Altfel nu-mi explic nici chiar rezultatele din etapa II, unde s-au scos pe acelasi traseu si consum de 3.6 si consum de 5.6, deci diferente uriase.

    Felicitari castigatorilor si drumuri usoare !
    6 0
  • Bogdan
    Coronite
    Mie imi plac coronitzele cu care i-au "incoronat" pe cistigatori !!!
    Despre celelalte aspecte: fiecare cu parerea lui si stilul lui de condus.
    Eu as fi totusi curios pina unde vor ajunge cu cei 500 litri de conbustibil cistigati cind vor pleca in concediu prin Europa. Poate la revenire avem niste vesti de la ei !
    3 0
  • VVV, pe unul din castigatori il cunosc personal, nu are CR-V, si in afara de drive-test nu cred ca a condus prea mult unul. Are un Civic sedan.

    Felicitari castigatorilor, desi organizarea concursului a lasat mult de dorit.
    3 0
  • Crysty
    Publicitate
    Cati bani ati primit pt aceasta reclama la Honda ?
    1 6
  • honorius
    masini si consum
    sa ia si o masina pe benzina si sa ii faca consumul .... eu unul am reusit la un bmw E36 cu motor 1.8 16V 2 persoane fara bagaj consum de 4.3% extraurban, viteza medie undeva la 60 km/h
    0 2
  • @cosmo
    hahaa... cosmo... ca sa scoti o medie de 100km/h, k idee... daca ai mers 15 min in oras cu 15 km/h, ar trebui sa mergi cu 185km/h tot 15min. nu shtiu pe unde poti sa scoti u asha medie... pt k din start tu te crezi pe autobahn si nu mai shti ide limitele legale din romanica.
    2 0
  • Florentin
    kilograme
    Pai la ce cilindree aveau masinile, nu mai conta ca in habitaclu se aflau anumite persoane. Chestia cu un singur om la bord, fara bagaje etc. e valabila in cazul masinilor cu motoare mici, realmente economice. La acele masini nu-ti mai poti permite sa testezi consumul cu kilograme in plus.
    1 1
  • Tot eu
    Condus economic
    Condusul economic este o afacere pe termen lung. Intre doua schimburi de ulei economisesti aproape 20 de milioane lei vechi. Faci o revizie gratis. Nu-i inteleg si nu i-am inteles pe cei ce doresc sa faca economie, dar nu pot rula lent drumuri lungi, fara clima, pe inserat, cu bagaje putine etc. Parerea mea este ca astfel de oameni trebuie sa priveasca in sufletele lor si sa afle ce-si doresc. Nu e dificil sa apesi o pedala de acceleratie, e foarte dificil sa mergi incet o viata intreaga si sa nu incalci legislatia, ba dimpotriva sa protejezi mediul inconjurator si propriul portofel. Viata e la fel de frumoasa si la viteza mica. Ba inca am curajul sa afirm ca viata e mult mai frumoasa atunci cand conduci lent si relaxat. Trebuie sa invatam sa traim, nu sa supravietuim ori sa ducem in permanenta o lupta cu timpul. Va doresc sa fiti fericiti.
    6 0
  • @Crysty
    este o competitie la nivel mondial, organizat si in alte tari. de exemplu, in Anglia se foloseste un hybrid.
    la fel si in Japonia................
    2 0
  • h eco
    In masina erau 4 persoana, nu 3. 2 concurenti si 2 dealeri.
    1 1
  • Botea Fabian
    eco
    Am participat la faza II ..............imi pare rau ca nu m-am calificat desi atunci cand am plecat de acolo reprezentantul mi-a decalarat ca am cel mai bun consum (3,6).mentionez ca am fost undeva intre 20-lea si al 25-lea concurent din 30.

    dupa mine in ziua aia nu mai era nimeni.din pacate au fost trei care au scos 3,5 respectiv 3,4 intr-un timp apropape dublu de parcurgere a traseului de 50 km, respectiv aprox 80 min.
    Timpul meu a fost 44 min.

    e greu de inteles cum un motor care functioneaza 80 min consuma mai putin decat unul care functioneaza 44 min.......dar cu toate astea nu exclud posibilitatea aceasta.


    De mers s-a mers subturat , asta e clar. Eu am folosit 1500 ture(cat sa nu tremure)............dar se pare ca se poate consuma si mai putin folosind 1000 sau chiar 800 ture. Aici deja e o chestie de "bun simt" fatza de masina.De asemenea se pare ca a contat foarte mult viteza mica mentinuta ...undeva la 50 km/ora.orice depaseste 50 la ora duce la o crestere a consumului cel mai mic.
    Dar dilema principala ramane : chiar se poate scoate 3,4 in 81 min(varinta castigatoare la sibiu) si in acelasi timp 3,6 in 44 min(consumul scos de mine)
    0 3
  • rostul ?
    Nu prea vad rostul, nu cred ca au realizat ceva edificator sau constructiv prin acest test, sunt de acord cu cei de mai sus care cred ca in viata de zi cu zi nu prea ai cum sa aplici acest stil de condus, dupa parerea mea, mai bine s-ar ocupa cu replantarea padurilor daca vor un aer mai curat, si nu teste in care se mai consuma niste carburant fosil, si premii in acesta..........
    0 1
  • Catre toti comentatorii
    Mai comentatorilor...nu vedeti ca oamenii isi fac si ei un pic de reclama acolo. Cred ca aici posteaza numai pustani dupa "consistenta" afirmatiilor. Ce va certati tot timpul intre voi ?!
    Of of of .......
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru