Hennessey a făcut din Chevrolet Corvette un monstru de peste 700 de cai putere

de Tiberiu Safta
Marti, 07.02.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Hennessey a pregătit un pachet de tuning special pentru noul Chevrolet Corvette. Cu acest pachet, modelul american a fost transformat într-un monstru de peste 700 de cai putere, grație unui motor supraalimentat.

Odată cu generația C8, legendarul Chevrolet Corvette a fost transformat într-o mașină cu motorul amplasat central. La fel ca vechile iterații, noul Corvette primește un motor V8 aspirat natural, de 6.2 litri, capabil să livreze 490 de cai putere. Cei care vor mai multă putere pot opta pentru versiunea Z06, cu un propulsor de 670 de cai putere.

Însă, dacă nici asta nu este de ajuns, Hennessey tocmai a pregătit un pachet de tuning nou pentru modelul american. Botezat H700, pachetul aduce acum un motor V8 supraalimentat, capabil să livreze 708 cai putere și un cuplu de 865 de Nm. Alături de un nou sistem de supraalimentare, motorul primește și un sistem de inducție nou, precum și un intercooler mai performant.

Deocamdată, Hennessey nu a dezvăluit performanțele noului Corvette modificat. Alături de un motor mai puternic, cei care aleg acest pachet primesc și o grafică specială la exterior, alături de jante cu un design nou, ce pot fi vopsite în 3 culori diferite: negru Satin, Brushed Aluminium și Graphite.

Grafica specială exterioară poate fi vopsită în albastru, roșu, alb, argintiu sau negru.

Noul Chevrolet Corvette modificat de Hennessey costă 49.950 de dolari în Statele Unite.

via Hennessey

Comentarii (2)

  • Lelea Safta
    Asta presă (de struguri). O fi Hennessey mai “monstruos” decât Chevrolet însuşi?! Pentru că Corvette C7 ZR1 755 bhp şi 969 Nm (carevasăzică, “din fabrică”). Căruia i se fâlfâie de “performanţele” C8-ului meşterit de respectivul tuner.
    2 4
  • Banditos
    "motorul primește și un sistem de inducție nou"

    Sunt convins ca fanii motoarelor termice au inteles propozitia motiv pentru care niciun "specialist" nu a catadicsit sa lase vreun comentariu toti fiind la coada la dealer sa-si cumpere minunea....

    Dar io sunt batut in cap...ce e ala "sistem de inductie"?
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru