Din cei 434 de kilometri de autostradă propuşi pentru finanţare, 383 sunt pe A7 Ploieşti-Paşcani „Autostrada Moldovei” (patru secţiuni cu o lungime totală de 320 km), respectiv „capetele” de pe A8 Autostrada Unirii (Târgu Mureş – Miercurea Nirajului şi Leghin – Paşcani).
De asemenea, un alt tronson de autostradă propus în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va fi A1, secţiunea dintre Holdea şi Margina, practic tronsonul care lipseşte pentru a avea autostradă completă între Sibiu şi Vama Nădlac.
“În 2026 vom vedea 434 de km noi la autostrăzile A7 și A8, este contribuția noastră la datoria istorică față de români privind construcția de autostrăzi. Și pentru că suntem pe drumul spre viitor, vor fi construite pe aceste tronsoane 52 de stații electrice, cu 264 de puncte de încărcare. În total prin PNRR (transport, energie, fondul UAT) vom ajunge să avem câteva mii de stații de încărcare electrică,” se arată în documentul prezentat de Guvern.
Via economedia.ro
La fel si cu masinile electrice, multa propaganda din partea presei.