Guvernul britanic va interzice vânzarea de mașini noi cu motoare termice din 2030

de Tiberiu Safta
Joi, 09.01.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Guvernul britanic condus de Keir Starmer a anunțat că va interzice comercializarea de mașini noi cu motoare termice începând din 2030. Marea Britanie va interzice aceste mașini cu 5 ani de devreme decât fusese stabilit inițial.

Mașinile noi cu motoare pe benzină, diesel și cele cu motoare hibride nu vor mai putea fi vândute în Marea Britanie începând din 2030. Decizia a fost luată de guvernul britanic, în frunte cu Keir Starmer și condus de Partidul Laburist. Astfel, vânzarea de mașini noi cu motoare termice va fi interzisă cu 5 ani devreme decât fusese stabilit anterior.

Înaintea actualului guvern, vechea conducere a Partidului Conservator a decis să amâne interzicerea vânzării acestor vehicule în țară până în 2035. Actualul guvern al Marii Britanii a lansat acum o serie de consultări prin care vor fi luate în considerare preferințele acționarilor cu privire la vehiculele și tehnologiile permise între 2030 și 2035, pe lângă mașinile electrice.

Începând din ianuarie 2024, Marea Britanie a lansat așa-numitele mandate de zero emisii. Aceste mandate impune o creștere procentuală anuală a vânzărilor de mașini cu zero emisii. Pentru anul 2024, procentul acestora trebuia să fie de 22%, în timp ce pentru 2025, ținta este de 28%.

Odată cu anunțul interzicerii vânzării de mașini cu motoare convenționale din 2030, este foarte probabil ca aceste mandate să fie modificate.

via Autoexpress

Comentarii (14)

  • Huo ! Nu va fie frica, poporul se ridica !!!
    Eu inteleg progres dar nu cu forta.
    Doar simplul cuvant "interzice" spune totul despre faptul ca ni se baga pe gat niste porcarii pe care altfel din punct de vedere evolutionist n-ar fi avut nici o sansa sa fie adoptate in mod normal.
    Probabil ca vor interzice in curand si fumatul
    10 6
  • Banditos
    S-ajungem noi sanatosi pana atunci. La cum "evolueaza" lucrurile world wide, asta ne va fi ultima durere.
    11 4
  • Ceva foarte amuzant este faptul ca Musk bagă strâmbe sa-l debarce pe Starmer :)
    7 6
  • Vai dar cum mai devreme???
    Parca trambitau unii ca nu e posibil nici 2035 :))
    Se ineaca englezii cu putoarea diesel?
    Mai ales prin Londra, cea mai aglomerata capitala unde pierd oamenii timpul in traficul imputit?
    Sa le fie rusine, sa lase oamenii liberi, sa aleaga ei ce vor!
    Daca ar fi numai dan_grc si Dorei pe acolo, aia erau demultisor morti de cancer la plamani.
    7 8
  • @dan_grc
    Ceva ciudat e ca romanii nu baga strambe, ci promoveaza putoarea.
    7 9
  • Nu e chiar cu 5 ani mai devreme. 2030 era inițial, nu știu de ce nu s-au aliniat cu EU, probabil ca sa pară mai ambițioși. Conservatorii erau disperați sa arate ca Brexit le da libertatea sa fie mai cu moț.

    Apoi, când au văzut ca pierd voturi către dreapta extremistă au mutat în 2035 într-o încercare disperată de a drege busuiocul.

    Laburistii i-au măturat in alegeri și au schimbat schimbarea, înapoi la 2030.
    9 6
  • Vezi ca se pregătește unul Tate sa devină prim ministru în UK, e numai bun pentru tine .
    4 2
  • petrush
    prin aer, pe apa sau pe sub pamant, vor veni in europa ca sa se innoiasca. si fabricile din anglia vor fabrica pentru comenzi din franta, masini cu volan pe dreapta.
    2 0
  • decat BEV mai bine fara masina, mergi cu avionu peste tot macar ajungi mai repede
    2 3
  • George Simion
    e bine. totusi trebuie sa adopte si niste miliarde in plus in retea etc.. sau poate vrea sa ramana in uk doar bogatii si indienii lor.
    3 1
  • Altul care moare de grija altuia. Boală grea asta.
    Bășina cu rețeaua credeam că s-a răsuflat dar uite ca încă o mai trag unii în piept. Tipic celor care se informează de pe TikTok: guvernanții sunt proști, nici nu le trece prin cap că s-ar putea sa nu țină rețeaua. Dar el, neica nimeni de pe internet, s-a gândit! Noroc cu el că altfel rămâneam în întuneric.
    1 1
  • espertul
    https://piataauto.md/Stiri/2025/01/China-a-descoperit-noi-zacaminte-de-litiu-care-o-plaseaza-pe-locul-doi-in-lume-dupa-rezervele-detinute/

    Tot inainte tovarasi catre victoria finala, toti aliniati in fata Chinei, acu ne explica Matei ca bateriile n-au doar Litiu, dar chinezii nu vor sa asculte, ei litiu si litiu, ca acu vine solid state si pac s-a dus cu litiul
    0 1
  • espertul
    https://www.youtube.com/watch?v=VRJmqJqPH80

    Inca o basina cu reteaua
    0 1
  • Elektrikkk
    UK a închis anul trecut ultima centrală pe cărbune
    ;)
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru