După episodul Chrysler şi epopeea suedezilor de la Saab, un alt constructor dă semne de dezechilibru. De această dată vorbim despre un producător de nişă, specializat în dezvoltarea supercarurilor extreme. Este vorba despre Gumpert, constructorul german celebru pentru producţia rapidului Apollo, care a depus actele pentru intrarea în insolvenţă.
Cum a ajuns în această situaţie unul dintre cei mai exotici producători auto? Se pare că nu a reuşit să ducă la bun sfârşit planurile sale de expeansiune pe piaţa chineză, iar supercarul Apollo nu s-a putut vinde în ţara cu cel mai mare potenţial pentru acest segment.
Deşi se pregăteşte să intre în insolvenţă, Gumpert nu se teme de un sfârşit prematur. Germanii se pot folosi de această reorganizare pentru a pune ordine în activitatea financiară a companiei şi pentru a reporni producţia supercarurilor într-o formă mult mai eficientă.
Avocatul desemnat pentru a se ocupa de administrarea Gumpert, Gorge Scheid, susţine că producătorul are şanse mari de a-şi reveni uşor după insolvenţă. În plus, oficialii Gumpert se vor întâlni curând cu un grup de investitori, dornici să ofere o infuzie de capital.
via motorauthority
Comentarii (1)