Grupul VW a comandat peste 2.200 de roboți pentru producția de mașini electrice în trei fabrici: “Vom avea cele mai performante uzine din industria auto”

de Paul Cosma
Joi, 15.10.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Grupul Volkswagen anunță că a comandat peste 2.200 de roboți ce vor fi folosiți pentru producția de mașini electrice în două fabrici din Germania și una din Statele Unite. Nemții susțin că vor avea “cele mai performante uzine din industria auto.”

Volkswagen pregătește fabricile pentru “tranziția la mobilitatea electrică” și își concentrează eforturile pentru o producție cât mai mare de vehicule electrice pe termen mediu și lung.

Grupul german anunță că fabricile din Emden și Hanovra (Germania) și Chattanooga (SUA) vor deveni cele mai performante uzine auto din lume, după o investiție ce constă în peste 2.200 de roboți care vor asambla mașini electrice și baterii pentru acestea.

Circa 1.400 de roboți vor fi furnizați de japonezii de la Fanuc pentru fabricile din Emden și Chattanooga, în timp ce 800 de roboți vor fi cumpărați de la ABB (Elveția) pentru uzina din Hanovra.

Noul model electric Volkswagen ID.4 va fi produs în Statele Unite și Germania (Emden) începând din 2022. În aceeași perioadă, versiunea de serie a lui ID.Buzz va intra pe liniile de producție de la Hanovra.

Grupul german a planificat investiții totale de 33 de miliarde de euro până în 2024, cu scopul declarat de a deveni “lider mondial în mobilitate electrică”.

Via Volkswagen

Comentarii (5)

  • netam-nissan
    la fel pe datorie i-au cumparat cred pe robotei daca tot au 200 miliarde gaura, ca unde merge suta...
    curios daca vin cu soft japonez in traista robotii sau le dospeste bosch unele mai penale.
    mno uitasem ca e vitesco acuma responsabil de soaftele vw adica si alea lipsa de pe id.3
    13 6
  • @netam-nissan

    Nu credeam că poți să spui la propriu "penal rău softul ăsta" :D
    7 1
  • Edikkk
    VAG a început să înţeleagă ce face Tesla

    şi îi copie din paşii făcuţi

    Bravo VW.
    Mercedes se mai implică, cam lent dar o face, BMW ceva PHEV o mai salvează...


    Ceilalţi producători, cam slab, foarte puţine PHEV şi foarte scumpe.

    Când Tesla o să scoată maşina electrică de 25.000€ cum mai pot cei care fac PHEV să le mai vândă la 29.000 € ???

    Faliment va scrie pe mulţi.
    4 6
  • Dacia electrica cu motor de 45 de cai,,,ii obosesc pe roboti,,,chiar si pe muncitorii romani.E facut prin dibacia mainilor marocane..
    5 3
  • ce datorii?
    https://www.economica.net/divizia-de-camioanea-volkswagen-cumpara-cu-totul-navistar_191308.html
    0 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru