În 2021, Grupul Volkswagen nu a reușit să ia titlul pentru cel mai mare producător de automobile, după numărul de mașini comercializate. Asta după ce gigantul german a vândut 9.305.000 de unități la nivel global, iar Toyota 10.495.548 de vehicule.
Din câte se pare, acest obiectiv nu mai este atât de important pentru Grupul Volkswagen care, pe viitor, vrea calitate și nu cantitate. În consecință, Grupul va renunța la 60% din modelele cu combustie internă până în 2030.
Anunțul a fost făcut chiar de către directorul economic al Volkswagen AG, Arno Antlitz.
"Obiectivul principal nu este creșterea. Suntem mai concentrați pe calitate și pe marje, mai degrabă decât pe volum și cota de piață," susține acesta.
Așadar, din 2030, Volkswagen va avea mai puține modele echipate cu motoare termice, propulsoarele cu o capacitate cilindrică mare (spre exemplu W12) fiind primele care vor fi pensionate. De fapt, Bentley, una dintre mărcile care folosesc acest agregat, chiar a anunțat că până în 2030 va deveni o marcă pur electrică.
via Automotive News
care aveti un sh, tineti-l ca ii creste valoarea, mai ce-va ca bitcoinu