Grupul Volkswagen anunță bonusurile pentru propriul "program Rabla": până la 10.000 de euro pentru un VW sau Audi

de Daniel Popescu
Miercuri, 09.08.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Clienții germani care renunță la actualele mașini echipate cu motoare diesel care respectă cel mult norma Euro 4 vor primi până la 10.000 de euro dacă cumpără un Volkswagen sau Audi și până la 5.000 de euro dacă aleg Skoda.

BMW și Mercedes au anunțat săptămâna trecută că vor oferi până la 2.000 de euro clienților europeni care renunță la mașinile echipate cu motoare diesel care respectă cel mult norma de poluare Euro 4.

La rândul său, Grupul Volkswagen a confirmat derularea unui program similar, însă a anunțat abia în această săptămână valoarea bonusurilor pe care le va oferi clienților. Acestea sunt de departe cele mai generoase dezvăluite până în prezent, însă sunt valabile doar pentru clienții din Germania.

Astfel, în cazul brandului Volkswagen, bonusul va începe de la 2.000 de euro pentru un Up și ajunge la 3.000 de euro pentru un Polo, 5.000 de euro pentru un Golf sau 8.000 de euro pentru Passat, în timp ce sumă maximă oferită este de 10.000 de euro pentru un Touareg. În plus, cei care aleg o versiune hibridă primesc 1.785 de euro în plus, iar pentru o mașină electrică bonusul suplimentar ajunge la 2.380 de euro.

Între timp, Audi a anunțat că valoarea bonusului va fi cuprinsă între 3.000 și 10.000 de euro, fără să menționeze o listă detaliată cu modele.

De asemenea, SEAT va oferi între 1.750 și 8.000 de euro în cadrul acestui program, suma maximă fiind acordată în cazul achiziționării unui monovolum Alhambra, despre care se știe deja că va fi înlocuit de un nou model.

În schimb, bonusul pentru Ibiza este de 3.000 de euro, iar cei care aleg Leon sau Toledo vor fi recompensați cu câte 5.000 de euro.

Nu în ultimul rând, Skoda oferă până la 5.000 de euro în cadrul programului. Porsche este singurul constructor din Grup care oferă bonusuri la nivel european, iar acestea ajung la 5.000 de euro pentru un Cayenne sau Panamera.

Via Volkswagen

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru