Grupul Volkswagen a vândut peste 3.5 milioane de maşini în primele şase luni ale anului

De Sebastian Toma
Publicat Joi, 08.07.2010
Concernul Volkswagen a înregistrat o creştere de 15% a vânzărilor la nivel mondial şi se aşteaptă să vândă şapte milioane de unităţi în decursul anului 2010.

Esential

6.3 milioane de unităţi a vândut Grupul Volkswagen în 2009.
10 milioane de unităţi vor cei de la Volkswagen să vândă la nivel de grup până în 2018.

Grupul Volkswagen a vândut peste 3.5 milioane de unităţi în primele şase luni ale anului 2010. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, Grupul VAG a înregistrat p creştere de 15%. Martin Winterkorn, şeful celui mai mare producător auto din Europa, a declarat că se aşteaptă ca Grupul VAG să surclaseze ceilalţi rivali de la distanţă pe întregul an 2010. Aşteptările lui Winterkorn şi ale colegilor săi au şanse să se adeverească în ciuda faptului că vânzările de automobile din Europa nu au o tendinţă ascendentă în comparaţie cu anul precedent.

Succesul celor de la Volkswagen este datorat pieţelor emergente precum Brazilia, India şi China. Tocmai de aceea, Volkswagen şi-a îmbunătăţit previziunea pentru 2010 cu un rezultat mult mai optimist, spunând că vânzările din 2010 şi profitul operaţional înregistrat în anul respectiv vor surclasa semnificativ cele 6.3 milioane de unităţi din 2009 şi profitul de 1.9 miliarde de euro.

Deşi Martin Winterkorn consideră că Grupul Volkswagen poate să treacă de şapte milioane de unităţi vândute în 2010, directorul corporaţiei germane recunoaşte că acest rezultat nu va fi obţinut cu uşurinţă. Ţinta celor de la VAG este să devină producătorul de automobile numărul unu în lume în maxim 10 ani, surclasându-i pe niponii de la Toyota şi pe americanii de la General Motors.

Până în 2015, nemţii speră să vândă opt milioane de unităţi pe an şi 10 milioane de unităţi anual până în 2018.

Via | Just-Auto (înreg.)

Comentarii (28)

  • se duc la vale
    Nu e de mirare ca vand doar atat. Sunt intradevar cele mai proaste masini de pe piata dar si cele mai scumpe. Niste carute de plastic.
    10 30
  • AllanHeron
    @rt ai un Renault Symbol DCI, nu-i asa?
    23 9
  • isi merita cumparatorii
    fara numar, cum ar zice un posesor de vw passat 1.9 tdi (di rosu si t facut cu oja tot rosu) variant confortline full fara nimic cu bandouri negre si capace.
    9 18
  • Le iese un profit mediu de 300 euro pe masina. Asta inseamna ca restul banilor sunt folositi, in mare parte pentru realizarea unor masini de calitate...
    as fi crezut ca ar avea o rata a profitului mult mai mare. 300 euro mi se pare foarte putin... parerea mea
    4 7
  • @hadouken
    daca aveau profit doar 300 euro pe masina opreau productia de mult timp.

    300 euro au profit doar la un set de jante.... oricum nu te mai trezi vb in necunostinta de cauza.
    8 4
  • abc_e?
    @Hadouken
    profitul mediu este mult mai mare, daca nu ma insel, profitul e cam 40% din valoarea masinii
    9 5
  • @bv de la scara de bloc
    Adevarul e ca inginerii, medicii, contabilii etc. din germania, austria, elvetia care conduc VW sunt toti manelisti. Atat il duce capul pe @bv. Vede o stire cu referinte mondiale si imediat o face pur romaneasca. Mai saracutule ( cu duhul) tu crezi ca VW vinde numai in RO? Esti un spargator de seminte cu o viziune extrem de limtata.
    14 5
  • Hunter
    Adevarul e ca in vremuri de criza, sa ai crestere...ma rog...mica...mare...cat o fi acel 15 %....depinde cu ce perioada ar fi luata comparatia....dar nu asta conteaza. Ideea e ca au avut crestere in vremuri de criza....adica au vandut mai mult...si asta doar in jumatate de an. Ok, au fost in multe tari programe gen rabla si au avut ce vinde....DAR....au vandut.....iar multa lume s-a orientat pe produse din grupul VAG....prin urmare sunt produse de aruncat la gunoi intradevar....toti cei care le cumpara sunt cretini si sunt legati de maini si de picioare si la ochi....nu vad ce cumpara...iar cei de la VW ii prostesc pe toti si le iau banii din buzunare fara nicio problema. Intradevar...este grav...e jalnic.....ca niste carute sa aiba asa trecere...omenia se indreapta spre declin.....aoleo......lumea nu mai stie ce e de calitate si ce nu....aoleo :))))......replica la cei care nu stiu pe ce lume traiesc !!!
    11 3
  • prostia in romania e la cote alarmante. daca cretinii astia de pe siteul automarket cred ca romanica este piata mare pentru grupul vw sunt si prosti bine de tot.Cred ca nici nu stim ca existam..
    6 2
  • Toti care conduc cazane inmatruculate in bulgaria sau Dacia - renault o tin intr-una cu Vw sunt de cacat si cele mai proaste masini.
    Adica toatea aceste marci sunt praf : Audi, Porsche, Lamborghini, Bentley, Seat, Skoda, Man , Scania, Bugatti,VW.

    Dupa ce vei conduce un Porsche 911 sa te sui in Renault si sa ne spui si noua care e impresia ta.
    13 5
  • @abc_e si antevorbitorul sau
    aparent te inseli. Si eu stiam ca profitul pe un autoturism este mult mai mare... insa aici e vorba despre profitul mediu al intregului grup. Si sa recunoastem, nu e chiar asa de complicat de calculat. 6.3 mil unitati vandute si un profit de 1.9 mld ne aduc un rezultat de 301,58 euro/unitate. Nu imi dau cu parerea, e vorba doar de niste calcule elementare mascaricilor.
    4 2
  • @ Hadouken
    2009 a fost un an foarte dificil in industria auto ( VW Group si Hyundai-KIA au fost cei mai putin afectati ) ce a facut pe toti constructorii sa faca discounturi serioase, de aici si profitul de "doar" 1.9 mld euro comparativ cu cel de 6.4 mld euro din 2008 la 6 milioane masini vandute .

    Apropo de discounturi, in Spania Alfa Romeo ofera reduceri de pana la 9,000 euro ( http://es.autoblog.com/2010/07/08/espana-hasta-9-000-de-descuento-al-comprar-un-alfa-romeo/ ) !
    6 2
  • Romania in 2010
    eu ca roman, va spun sincer ca ma frustrez cand vad atatia romani mai inculti asa precum hadouken (nu doresc sa o iei ca pe o jignire, e doar o parere personala pe care o exprim ca cetatean intr-o tara libera) si alti mici comunisti tipicari, genul ala de oameni care isi ingrijesc masina tacticos, isi lipesc autocolante pe care le lipeau si pe dacii, merg subturat ca sa nu forteze masina chipurile etc......da cred ca stiti categoria asta de oameni....aia care se imbraca ingrijit in parc dar isi trag sosetele aproape pana la genunchi, aia care au o husa comunista la pantaloni pentru telefon.....astia sunt posesorii de jetta, passat care nu au nici o treaba cu realitatea, dar se pricep la toate domeniile, si politica, si auto si tot ce vreti voi.....astia sunt romanii autentici....fara ei Romania nu ar mai avea farmec, si uite ca mai nou din ce in ce mai multi invata sa umble si pe calculator ba chiar isi trag si pe internet. Foarte tare. Romania.
    2 14
  • @ Romania in 2010
    VW Group are vanzari foarte bune peste tot in Europa
    VW Group vinde foarte bine pe toate pietele din Europa si nu numai in Germania si Romania asa cum crezi tu .

    Priveste vanzarile in luna iunie 2010 pe doua piete auto importante din Europa si anume Franta ( http://es.autoblog.com/2010/07/06/ventas-junio-2010-francia/ ) si Marea Britanie ( http://es.autoblog.com/2010/07/07/ventas-junio-2010-reino-unido/ ) . Iar in Italia, in primele 6 luni din 2010 VW Golf s-a vandut de doua ori mai bine decat FIAT Bravo .
    9 3
  • Romania in 2010
    dar nu am spus ca nu au vanzari bune.

    Chiar imi plac unele modele de la VW, indeosebi cele dotate cu motorul 2.0 TFSI, insa atitudinea unora, felul cum gandesc si cum se exprima iti da senzatia ca te aflii pe un site cu cetateni dintr-o tara africana exotica.

    Bafta.
    4 8
  • romina 2010
    parerea mea de cetatean cu drepturi intr-o tara libera este ca esti prea frustrat. Suficient de incuiat incat sa vezi "comunisti" la tot pasul. Daca pana si in mine vezi sursa ta de frustrare... inseamna ca esti dus rau.
    Sunt curios cum de ai ajuns tu la o asemenea cocluzie pe baza unei formule matematice simple, formula ce se pare ca te depaseste. O simpla fractie care vizeaza cifrele unui grup auto, care unora va provoaca indigestie de parca v-ar fura banii din buzunar, e suficient sa va puna pe unii sa scrieti frenetic in sectiunea comentarii.
    Pe cuvant ca e ultima oara cand incerc sa va explic. Daca nici acuma nu intelegeti... poate aveti nevoie de alt ajutor.
    Nu vorbeam de anii trecut. Vorbeam de anul 2009 in care s-au adunat statisticile. La un asemenea volum de automobile comercializate, s-a inregistrat un profit de doar 300 euro/automobil. Poate nu stiti ce inseamna profit, sau rata profit raportata la cantitate sau nu stiti calcula o simpla fractie. Sanatate fratilor... si mergeti la facultate; poate va mai trec frustrarile.
    11 3
  • @ Romania in 2010
    Ce treaba are marca ( oricare ar fi ea ) cu proprietarii ei ? O marca auto trebuie judecata dupa calitatle masinilor produse si nu dupa proprietarii ce le conduc . Daca un cantaret de manele si-a cumparat un Rolls-Royce, ar fi o tampenie sa spui ca Rolls-Royce este o marca de manelisti .
    12 2
  • Bogdan
    Peugeot a terminat analiza celor 4 masini ce au abandonat in 2010 la Le Mans . Concluzia ? Au mers prea repede.
    http://www.autoblog.com/2010/07/08/peugeot-finishes-analysis-of-four-car-le-mans-failure-conclusio/
    7 1
  • PARAZYTU19
    nebuneii mei....... :))
    cum mah baieti 300 euro profit la masina? profitul la volkswagen este in germania de 200% iar in india este intre 300% si 1000% !!!!!!!!
    nu 40% nu 300 ieuroi..... :))

    restul care vb de ciuda....---> muriti (beep beep beep) de frustrati care nu aveti bani decat de un megane dci sau de un fiat albea......



    CUM AR fi @I.O.N @ bv @rt @hunter......






    si nu nu vinde foarte bine......... VAG vinde cel mai bine fiind urmat de toyota grup......




    si cifra de 3.5 milioane este cu adevarat uriasa avand in vedere criza din europa si nu numai,,,,,



    bravo lor.....prostii vorbesc si nu au...............................................................................................................................
    valoarea si calitatea masinilor se vede din vanzari.......


    si nu,nu am VW.......
    12 4
  • PARAZYTU19
    @DKW bravo tati........
    ai dat un comentariu strict la subiect si clar......

    exact cum ai scris tu sta treaba........

    cum am spus si eu prostii au orgoliu..........................
    noi avem masini adevarate ca altfel nu eram idioti sa le cumparam si """VW""" bineinteles are vanzari si profit suficient sa infloreasca si sa creeze masini unice si neegalabile ca bugatti veyron ss(431km/h)..........
    12 2
  • :))
    ba voi chiar credeti ca ala e profitul real? :)) numai idiotzii ar da presei profitul real
    1 1
  • Deci in lume sunt peste 3,5 milioane de "prosti" care au ales VW. "Vai de capul lor!"
    4 3
  • Hunter
    @Parazitu19...sa dam cu RAID pe el

    Tu nu ai prins ironia din ceea ce am spus eu mai sus. Mai citeste o data....de 2 ori...de n ori....pana te prinzi....hai ca dam cu flit.
    4 2
  • looooooooollllllll
    la un logan costurile fabricii sunt in jur de 2500(din surse sigure) si la vanzare cat e?? comparati cu vw si o sa vedeti realitatea!! ce naiba e scumpa stema aia din bot:)))
    3 3
  • @edi
    tu ai terminat clasa a 5-a? ai fost in stare s imparti profitul la nr de masini vandute? VW a cheltuit aproape 1mld euro pentru dezvoltarea platformei primului A4... asta in 1995. Ca sa vezi ce sume sunt investite pentru un singur model si ce profit iese cand tragi linia. Sunteti tare grei de cap unii... dar edi in toate posturile ne demonstreaza cat de greu.
    7 0
  • PARAZYTU19
    ooo da hunter....
    (:| (:|
    stii ce inseamna semnul asta nu? asa eram eu si m-am grabit.... :D
    bft amice cu sczle de rigoare.... ;;)
    4 1
  • edi edi
    edi80 adica Eduard numele sau si 80 IQ. Macar e sincer.
    2 1
  • PARAZYTU19
    tare de tot!
    ..................
    .................................sunteti nebuni mah :))))

    :D =))
    3 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru