Grupul PSA Peugeot-Citroen și Alianța Fiat-Chrysler au anunțat la sfârșitul lunii octombrie că au decis să fuzioneze, însă tranzacția avea nevoie de acordul consiliilor de administrație ale celor doi mari constructori pentru a merge mai departe.
La aproape două luni distanță, cei doi constructori au anunțat oficial că vor fuziona, iar procedura urmează să fie finalizată într-un inverval cuprins între 12-15 luni după aprobarea instituțiilor de reglementare.
Carlos Tavarez, actualul CEO al Grupului PSA, a primit un mandat de 5 ani ca CEO al noului constructor. De asemenea, consiliul de administrație al noului constructor va fi alcătuit din 11 membri, dintre care 5 vor fi nominalizați de Grupul PSA, iar 5 de Alianța Fiat-Chrysler.
Nicio uzină nu va fi închisă
Pentru moment, comunicatul comun de presă menționează doar două aspecte importante cu privire la modul în care vor colabora cei doi constructori.
În primul rând, producătorii anticipează că vor reduce costurile cu 3.7 miliarde de euro pe an prin investiții comune în "platforme, familii de motoare și noi tehnologii" fără să fie nevoie să închidă vreo uzină.
În al doilea rând, peste două treimi din numărul total de mașini vândute de noul constructor vor fi produse pe două platforme, cu vânzări de câte 3 milioane de unități pe an.
Una dintre platforme va fi dedicată mașinilor mici (cel mai probabil, platforma CMP a Grupului PSA), iar a doua modelelor compacte și de dimensiuni medii (oferită, cel mai probabil, de Fiat-Chrysler).Detaliile concrete despre proiectele comune vor fi însă comunicate ulterior, după ce fuziunea va fi aprobată de autorități.
Expansiune regională
Un alt avantaj al fuziunii este expansiunea geografică a noului constructor. Fiat-Chrysler acționează în special pe piața nord-americană, în timp ce Grupul PSA are o prezență solidă în Europa. În urma fuziunii, noul grup va genera 46% din venituri din Europa și 43% din venituri din America de Nord.
Alianța Fiat-Chrysler deține branduri precum Fiat, Jeep, Alfa Romeo, Maserati, Abarth, Ram, Lancia și Chrysler, în timp ce Grupul PSA sosește la "nuntă" cu Peugeot, Citroen, DS și Opel, ultimul fiind cunoscut în Marea Britanie drept Vauxhall.
Cifrele noului producator pe scurt
Noul constructor rezultat în urma fuziunii are o evaluare bursieră de circa 42 de miliarde de euro și produce circa 8.7 milioane de mașini anual. Astfel, acesta va deveni al patrulea constructor auto din lume, în condițiile în care Grupul Volkswagen, Toyota și Alianța Renault-Nissan produc circa 10 milioane de unități anual.
De asemenea, noul constructor va avea venituri anuale de circa 170 de miliarde de euro și va fi al treilea la nivel mondial după acest criteriu.
Via Grupul PSA, Alianța Fiat-Chrysler
Timpul oricum va veni cu raspunsuri si informatii noi legate de acest grup extrem de ciudat. Poate cel mai ciudat din industrie, cu un amalgam de marci si modele.
Acum sper că te-am scos din “neştiinţă” (sigur nu este…rea-credinţă?).