Grupul BMW anunță prețuri uniforme la mașinile noi, în anumite țări din Europa

de Alexandru Monenciu
Vineri, 09.12.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mini și BMW anunță prețuri uniforme la mașinile noi comercializate în anumite țări din Europa. Modificarea intră în vigoare în 2024, treptat, pentru marca Mini, și în 2026, tot treptat, pentru brand-ul din Munchen.

Grupul BMW își dorește un proces simplificat și mai transparent de achiziționare a unei mașini noi. Din acest motiv, gigantul german anunță prețuri uniforme pentru toate mașinile noi comercializate în anumite țări din Europa.

MINI va aplica noua strategie, treptat, începând cu anul 2024, urmând ca BMW să facă același lucru, tot treptat, din 2026.

Pe scurt, modelele Mini și BMW vor avea prețuri uniforme la nivel de regiune. Gigantul german nu a confirmat dacă va aplica strategia la nivel de Europa, sau pentru fiecare țară în parte. Clienții vor cumpăra mașina prin intermediul unei platforme on-line, iar reprezentanțele (ele nu dispar din peisaj) nu vor mai putea face oferte individuale.

Dealerii se vor ocupa de livrarea mașinii și de serviciile conexe. În schimbul acestor operațiuni vor primi un comision fix.

Potrivit celor mai recente informații, au început să fie deja făcute modificările necesare implementării acestei strategii.

"Vom îmbunătăți experiența clienților și vom oferi un model de afaceri atractiv pentru agenții noștri.

În același timp, vom obține acces direct la client. Acestea sunt cele mai importante 3 aspecte din planurile noastre," a declarat Pieter Nota, directorul de vânzări și marketing al Grupului BMW, pentru publicația Automotive News.

via Automotive News

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru