BMW are un plan clar în ceea ce privește electrificarea gamei de modele. Conform producătorului german, până în 2023, portofoliul va include 25 de modele electrificate (hibrid, hibrid plug-in și electric). Și MINI a făcut pași importanți în acest segment, iar noul Cooper SE, primul vehicul electric de serie al britanicilor, a debutat în urmă cu câteva luni și va putea fi admirat pe străzi în scurt timp.
Acum, Grupul BMW a anunțat că a livrat 500.000 de unități electrificate. Exemplarul cu numărul 500.000 este un BMW 330e (Seria 3 în versiune plug-in hybrid) și a fost livrat unui client din Munchen. În prezent, gama de vehicule electrificate a Grupului BMW include 12 modele.
"O jumătate de milion de automobile electrificate este cea mai bună dovadă: gama noastră de astfel de vehicule îndeplineşte nevoile exacte ale clientului. Acum accelerăm semnificativ ritmul: ne propunem să avem un milion de automobile electrificate pe şosele în următorii doi ani", a declarat Oliver Zipse, preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW.
În 2020, BMW va lansa SUV-ul iX3, primul model al nemților echipat cu a cincea generație a sistemului eDrive.
SUV-ul va fi echipat cu un motor electric de 286 CP și 400 Nm. Resursele acestuia vor fi livrate exclusiv către puntea spate, iar energia necesară motorului electric va fi stocată într-un pachet de baterii cu o capacitate netă de 74 kWh. Autonomia lui BMW iX3 va fi de peste 440 de kilometri (WLTP).În 2021, BMW va lansa noile i4 și iNext. Viitorul BMW i4 va fi un Gran Coupe echipat cu două motoare electrice capabile să ofere până la 530 CP. Bateria de 80 kWh ar urma să asigure o autonomie de circa 600 de kilometri, valoare calculată conform standardului WLTP. Totodată, SUV-ul iNext va integra tehnologii autonome de conducere de nivel 3 și va oferi o autonomie de până la 600 de kilometri.
@ Marius
Cel putin 30 % din ceea ce vinde Bmw, in jur de 2 milioane unitati, este reprezentat de diesel.
https://en.wikipedia.org/wiki/Lohner-Porsche
mai putin conteaza ca avea 4 tone la 56 cp din care 1,8 tone bateriile
japii copiaza orice dar au meritul perfectionismului