Majoritatea celor care deţin un smartphone sunt familiarizaţi cu ceea ce se numeşte Gorilla Class. Este sticla aplicată peste suprafaţa tactilă, extrem de rezistentă la şocuri sau zgârieturi. Fie că vorbim de Apple, Samsung sau alte mărci de telefoane mobile inteligente, toate au adoptat sticla inteligentă gândită de compania Corning.
Aplicabilitatea materialului s-ar putea extinde însă la o scară mult mai largă, după cum declară însuşi preşedintele companiei Corning. Jeffrey Evenson, omul care stă în spatele invenţiei Gorilla Glass, a declarat recent că sticla ar putea fi folosită şi în industria auto.
Tot mai mulţi constructori caută să producă maşini uşoare pentru a reduce consumul de carburant. Folosirea unei invenţii ca Gorilla Glass la nivelul mai multor componente ale automobilelor, chiar şi la nivelul geamurilor, ar putea reduce considerabil masa totală.
Evenson susţine că cei care vor folosi geamul ultra-rezistent vor putea să dea naştere şi unor modele mult mai bine antifonate, mult mai silenţioase.
Acelaşi Evenson a declarat că se aşteaptă ca, începând de anul viitor, cel puţin un producător de automobile premium să folosească în producţia de serie geamuri Gorilla Glass.Ar putea fi vorba chiar despre Mercedes, care, în ultima vreme, pune mare preţ pe inovaţie. O dovedeşte proaspătul S-Klasse şi multitudinea sa de noutăţi tehnologice. Numele constructorului din Stuttgart este cu atât mai plauzibil cu cât Mercedes pregăteşte lansarea noii generaţii C-Klasse în cursul anului viitor. Modelul de clasă medie ar putea, aşadar, să surprindă cu o premieră în segmentul premium.
Până în prezent, Corning şi sticla sa Gorilla Glass şi-au găsit utilizarea pe aproximativ 1.5 miliarde de telefoane mobile.
Cât de rezistent este geamul Gorilla Glass, ne demonstrează clipul următor
via technologyreview
Nu te agita, nu ai oricum cu cine...