General Motors a vândut aproape 10 milioane de automobile în 2014

de Dragoș Băltățeanu
Duminica, 18.01.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
General Motors a încheiat anul 2014 cu o creștere a vânzărilor de 2% pe plan mondial. Grupul american a vândut 9.92 milioane de automobile în toată lumea. Cele mai bune piețe au fost Statele Unite ale Americii și China.

General Motors a avut parte de al doilea an în care vânzările sale au crescut. În 2014, grupul american a vândut 9.924.880 de unități, ceea ce semnifică o creștere de 2 procente față de anul 2013. În Statele Unite ale Americii, vânzările au crescut cu 6%, mărcile din cadrul GM livrând aproape 3.5 milioane de unități. General Motors își menține astfel o cotă de piață de 17%. Americanii preferă în continuare automobilele de tip SUV și pick-up acestea însumând 1 milion de unități.

După Statele Unite, a doua piață importantă pentru General Motors este China. GM a vândut peste 3.5 milioane de automobile pe piața chineză, vânzările crescând cu 12% față de 2013. În China, General Motors este prezent cu mărci ca Chevrolet, Cadillac, Buick, Wuling și Baojun. 

Urmareste Automarket
Dintre toate mărcile grupului, Chevrolet este singurul brand care a raportat o scădere a vânzărilor (-4%), iar acest lucru se datorează ieșirii de pe piața europeană. În schimb, marca premium Cadillac și-a mărit vânzările cu 5%, mai ales succesului înregistrat în China unde 73.500 de automobile au fost vândute în 2014.
Buick a vândut 1.2 milioane de exemplare, o creștere de 13 procente față de anul anterior. În Europa, Opel/Vauxhall a livrat 1.1 milioane de automobile, cel mai bun rezultat obținut de GM în Europa din 2011.

Comentarii (14)

  • inexorabil
    Pişicheri ăştia din RC! Au ştiut ei mai demult care-i treaba cu China. O să vi se pară ciudat ceea ce voi spune acum, dar “noul GM” trebuie să vândă cu toptanul în continuare, nu numai pentru a supravieţui, ci şi pentru a perpetua baza materială şi logistică a automobilelor exclusiviste (de la Chevy: Corvette, Camaro şi Impala), la adăpostul profitului uriaş de ansamblu. Deci nu mai are rost să urmărească musai înşfăcarea primului loc în topul vânzărilor la nivel mondial, aşa cum râvnesc VAG şi Toyota, ba chiar şi HK – oricum, orgoliul american s-a cam ”diluat” de ceva vreme, deoarece globalizarea (pe care au iniţiat-o, pe plan auto, încă din anii ’20) s-a întors ca un bumerang împotriva lor.
    5 16
  • @inexorabil
    nici n-am stiut pana acum ca vanzarile de volum sunt necesare pentru sustinerea modelelor de nisa/performanta ori cu tehnologii noi. Nici Fiat cu Ferrari n-a facut asta nici VAG cu Bugatti nici Toyota cu Prius.

    Ne-am nascut ieri si am intrat pe AM sa ni se para ciudat de ce GM trebuie sa vanda "cu toptanul"
    14 3
  • inexorabil
    Trebuia să cârâie (măcar) un dobitoc, că altfel nu se poate pe AM…
    2 20
  • A zis un adevar, iar de cele mai multe acesta doare din pacate.....
    10 0
  • @inexorabil...de multe ori ai impresia ca, multi dintre noi, nu am trecut de nivelul gradinitei

    PS replica la primul tau comentariu imi apartine, in loc sa ma semnez am scris @inexorabil.
    PS2. primul loc cred ca este doar o chestiune de imagine dar fara valoare concreta. Nici americanii, nici chinezii, nici europenii nu cred ca dau 2 bani cine e pe I loc. Ma indoiesc, de ex, ca atunci cand iti alegi masina iei in calcul pozitia marcii in topul celor mai buni vanzatori.
    14 1
  • inexorabil
    Nu, n-am nicio impresie despre nimeni, domnule Vianu! Pur şi simplu nu mai poţi să-ţi exprimi nicio idee fără să se pronunţe “exegetic” traficanţii de sensuri. N-am vorbit clar de atâtea ori? Cui nu-i convine ceea ce scriu să mă "dislikeze" (mişto romgleză! v-am share-uit, sic!) nonstop, dar să evite riposta...mai ales riposta care se vrea “inatacabilă” (de genul: “Minciuni! Elucubraţii!”…parcă ar şti careva cu precizie, din faţa tastaturii, ce se întâmplă de facto în măruntaiele industriei auto! dar na! “experţii” de pe net simt oroare faţă de speculativii de pe net).

    “Mulţi dintre noi nu AU trecut”…aşa trebuia să scrii. Acordul...Hai, o virgulă scăpată în locul nepotrivit este neglijabilă, dar ce te faci cu două, una după alta?! Evident că nu-ţi place faptul că te corectez. Atunci n-o mai face nici tu invers, bine?

    @ioan, care adevăr? De exemplu, VW se chinuieşte de atâta timp pe piaţă cu Phaeton (uitaţi-vă la caracterizările făcute de reputatele reviste The Economist şi Top Gear), pe care îl etichetează ca “premium”, dar se ambiţionează să-l fabrice în continuare, ba încă pregătind o generaţie “complet nouă” pentru 2016. Cum să nu te întrebi logic: dacă Phaeton ar fi fost conceput iniţial ca un model de bază sau dacă VAG ar fi fost o firmă de mică anvergură, atunci oare ar mai fi fost menţinut în cărţi ani după ani cu asemenea rezultate anemice sau ar fi fost retras la primul semn de slăbiciune? Dacă eşti un “mastodont”, atunci îţi permiţi anumite riscuri sau poate chiar să le prelungeşti. În definitiv, le asiguri pâinea angajaţilor (inclusiv celor din sectorul de marketing), care n-au nicio vină că un anumit obiect(iv) al muncii lor nu măguleşte graficul dumnezeiesc al vânzărilor.

    Nu mai contestaţi doar de dragul de a “da peste bot” – sportul naţional. De obicei, cel mai deştept se crede acela căruia i se pare că l-a “închis ca la fazan” pe seamănul pe care îl antipatizează. Atâta ură zace în unii…Cine se miră că lumea va pieri?
    3 10
  • contextual cele doua forme sunt acceptate, atat timp cat m-am inclus in multimea de gradinita am scris corect: "multi dintre noi nu AM trecut"

    restu'.....
    8 1
  • @inexorabil

    Daca vrei sa exprimi idei fara sa ai parte de replici, sfatul meu este sa iti faci doua adrese de e-mail si sa le transmiti de pe una pe alta. In felul asta ne-ai scuti si pe noi de manifestarile de geniu isteric pe care le ai de fiecare data cand un biet muritor nu-i de acord cu tine. Prin urmare, nu-i mai acuza pe altii de ura in timp ce tu arunci cu laturi in oricine de contrazice! Cat despre "argumente", ce si cine iti da dreptul sa te consideri detinatorul adevarului absolut ?!

    Ultima oara ai sarit de tartita in sus pentru ca, in umila-mi incultura, am cutezat sa ma adresez unei somitati neantelese ca tine folosind apelativul "bre". Tu, in schimb, imparti insulte in stanga si-n dreapta oricui intelege sa nu-ti agreeze punctele de vedere si te dai cult si civilizat!

    Prin urmare, daca singurul scop al acestor comentarii pe care le postezi, nu este acela de iti autosatisface orgoliul atunci cand tu insuti le recitesti, ori de a te da rotund in fata neamurilor mai in varsta ca "te dau" astia la televizor, lasa-ti frustrarile de-o parte si asuma-ti riscul ca unul sau altul sa nu haleasca (da, stiu ca ai sa ma trimiti din nou la piata ca urmare a utilizarii acestui termen, dar sa stii ca in piete, uneori, gasesti oameni mult mai ancorati in real decat parelologii ca tine) intelepciunea in fata careia cei mai mari ganditori ai lumii ar pali de invidie!
    13 1
  • inexorabil e baiat destept insa e ca Vadim...sufera si de altele. Sfatul meu e sa nu va mai luati cu el ca nu ajungeti nicaieri...
    11 2
  • auuuu....

    din fundu' gradinii a lansat-o iepurashu'.
    12 3
  • Limbaj pompos prin care doreste sa se arate superior celorlalti. Traieste in trecut (in perioada de glorie a GM si a maricilor sale). Asta in conditiile in care a condus/detinut modele Daewoo cu sigla Chevrolet (macar daca detinea un Cruze sau ceva din noua linie globala Chevy). Se plange de lipsa apartenentei actualelor modele GM la linia americana clasica insa nu-si da seama (sau nu vrea) ca intre timp a intervenit si globalizarea si procesul e ireversibil. Se da fan Buick ca sa para mai hipster. Daca-i placea Opel (in mare au cam aceleasi modele) tusea. Nu suporta contraziceri. Asta e the one and only: inexorabil!!! Ieee. Un personaj care da o pata de culoare maronie cu picatele bej acestui forum/site.
    10 2
  • inexorabil
    Măi omuleţilor, de obicei accept tonul critic, dar obligatoriu ancorat în solul fertil al civilizaţiei, remember? De fapt, ce ştiu unii de aici despre arta comunicării??? Ei pur şi simplu dau cu barda, în cel mai pur stil balcanico-oriental, şi apoi pândesc reacţia celui vizat, care, desigur, va fi una previzibilă, dar justificată, defensivă, după care îi refuză cu îndârjire şi obtuzitate dreptul elementar la apărare (păi ce democraţie o mai fi şi asta??), adică se stropşeşc la el, fără nicio jenă: “Ce, bă, nu suporţi să fii contrazis, înfumuratule?!”. Mai mult, exact ceea ce cultivă ei cu patos – bălăcăreala – o impută indezirabilului…Iar dacă se întâmplă să se poarte o grămadă la fel, li se pare că sunt “pe aceeaşi lungime de undă” a veridicităţii, a dreptăţii, a moralităţii eminamente fără cusur! Raţionamentul lor pare “imbatabil”: “Suntem straşnic de mulţi, prin urmare noi avem dreptate până la Cer şi înapoi, pe când inexorabil greşeşte întruna, fiind prin definiţie paralel cu viaţa”…Da, sunteţi halucinant de mulţi, sadicilor, iar numele vostru obştesc este Legiune!

    Ştiţi ceva? M-am săturat de voi până în gât şi încă un cap! Acum să vă aduc la cunoştinţă surpriza pe care v-am pregătit-o: o s-o las foarte moale! Voi intra şi eu pe AM când şi când, iar de scris…voi aplica “tactica pipetei”, zgârcindu-mă teribil la "compuneri"---când mă voi îndura să scrijelesc tastatura, mă voi concentra pe platitudini conjuncturale, de genul “Frumoasă maşină!”, “Bravo, Marchionne!”, “Aşteptăm facelift-ul” etc. Cât despre ripostat…nici vorbă! Albie de porci să mă faceţi, că nu voi mişca un deget…Am tot “ameninţat” că, de silă, de nevoie, îmi voi revizui din temelii atitudinea, deci este timpul pentru îndeplinirea obiectivului. Atunci va fi interesant de văzut cine va mai urla la bec. Cu cât voi tăcea mai acut, cu atât voi vorbi mai tare “în substrat”…Şi nu cumva să vă referiţi atunci la “vechiul inexorabil”, fiindcă “ţinerea de minte a răului” constituie un păcat foarte grav pentru optica ortodoxă, un fel de “cancer duhovnicesc”. Pe de altă parte, unii se vor crede “intuitivi” şi vor conchide în mod sentenţios: “Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”…Păi nu va mai fi niciun nărav. Mă cuminţesc şi io, bătrâneţile mele, deci predau managementul “show-ului”…Legiunii. Semnaţi de primire!
    3 6
  • Amin!
    8 2
  • @inexorabil iesi moale de ceva vreme. Asa ca lasa-ne, lasa-ne!
    6 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru