Volvo a înregistrat o creștere de 28% a profitului operațional în 2017, cea mai bună performanță din istoria companiei, precum și patru ani la rând cu vânzări în creștere sub acționariatul chinezilor de la Geely.
Performanțele foarte bune i-au determinat pe patronii de la Geely să se gândească serios la o listare a Volvo pe bursă. În luna mai, Geely a angajat Citigroup, Goldman Sachs și Morgan Stanley, trei dintre cele mai mari bănci din lume, cu scopul de a vedea în ce condiții se poate produce acest lucru.
Însă, deocamdată, se pare că Geely a amânat listarea Volvo la bursă, potrivit unor surse apropiate de companie și citate de Reuters. Unul dintre motive ar fi că Volvo încă nu are o prezență suficient de solidă pe piața din China, iar Geely vrea să mai aștepte până când constructorul suedez își va atinge potențialul.
Un alt motiv important este legat de tensiunile comerciale dintre China și Statele Unite, iar incertitudinea economică este momentan o piedică în calea planurilor Geely pentru Volvo.
Volvo are o valoare totală estimată la circa 30 de miliarde de dolari.
Hakan Samuelsson, CEO-ul Volvo, a spus recent că decizia vânzării unui pachet de acțiuni al constructorului suedez îi aparține miliardarului Li Shufu, cel care controlează grupul Geely.Suedezii de la Volvo au reușit în 2017 un nou an-record la nivel de vânzări.Scandinavii au găsit cu 7% mai mulți clienți decât în anul anterior, care la rândul său fusese unul de vârf pentru Volvo.
În total, Volvo a reușit să convingă 571.577 de clienți din toată lumea să aleagă modelele sale în defavoarea rivalilor premium germani, britanici sau japonezi.
Update: Volvo a transmis că listarea la bursa din Stockholm a fost amânată pe o perioadă nedeterminată, conform unei declarații a CEO-ului Hakan Samuelsson: "Am ajuns la concluzia că acum nu este momentul potrivit."
Via Reuters
Sunt convins ca dupa ce-si va consolida imaginea de companie "verde" prin lansarea (spre vanzare) de vehicule electrice si ceva mai multe hibride, valoarea Volvo va creste puternic. Atunci o sa vanda si maestrul "Shifu" actiuni.