Gama Lexus LC ar putea fi extinsă: o decapotabilă și o versiune de performanță, pregătite de constructorul japonez

de Daniel Popescu
Joi, 18.01.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lexus intenționează să lanseze versiuni cabrio și de performanță pentru modelul LC pentru a concura mai bine cu rivalii germani din acest segment.

Lexus analizează oportunitatea de a lansa două versiuni distincte pentru modelul LC (foto). Potrivit unor surse citate de publicația britanică Auto Express, vizate sunt apariția unei decapotabile și a unei versiuni de performanță.

Prima dintre ele ar fi fost deja aprobată de conducerea constructorului japonez și ar urma să-și facă apariția pe piață în cel mult 2 ani. De asemenea, se speculează că gama de motorizări va fi împrumutată de la versiunea standard: motorul V8 de 5.0 litri și 477 de cai putere și versiunea hibridă cu motor V6 de 3.5 litri.

Aceasta ar urma să fie prima decapotabilă Lexus și ar ajuta brandul premium al celor de la Toyota să câștige o parte dintre clienții celor trei mari constructori germani, Mercedes, BMW și Audi.

"Sper că vom avea un cabrio în viitorul apropiat. Știm că segmentul premium necesită o decapotabilă. Întotdeauna analizăm posibilitățile, iar din punct de vedere tehnic este posibil", a declarat Yoshihiro Sawa, președintele Lexus International.

De asemenea, o versiune de performanță LC F este în cărți, însă aceasta nu a primit încă aprobarea finală a conducerii.

Speculațiile indică utilizarea unui nou motor bi-turbo V8 de 4.0 litri care să genereze aproximativ 600 de cai putere. "Studiem multe posibilități, iar o opțiune este să aibă mai mulți cai putere. Nu am luat încă o decizie, dar un LC de performanță reprezintă o bună oportunitate", a mai precizat Sawa.

Via Auto Express

Comentarii (1)

  • bravo lexus! esti un brand cu adevarat premium!
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru