După ce Bigster ne-a arătat noul logo Dacia la jumătatea lui 2021, iar constructorul de la Mioveni a început să schimbe fața showroom-urilor sale cu noua identitate vizuală de anul acesta, următoarea mișcare așteptată de public era previzibilă: aplicarea noului simbol pe modelele actuale ale mărcii.
După o așteptare îndelungată, Dacia a făcut, în sfârșit, lumină. Avem primele imagini cu actualele modele Dacia purtând logo-ul văzut prima dată pe Bigster. Simbolul se numește Dacia Link și va putea fi regăsit pe toate modelele românești comandate după data de 16 iunie. Pe străzi, mașinile se vor vedea abia pe final de 2022.
Logo-ul Dacia Link este compus din literele D şi C stilizate, legate între ele asemenea elementelor unui lanț. Aplicarea logo-ului a dus la modificarea grilei. De asemenea, și jantele au primit acum noul logo, cum, de altfel, s-a întâmplat cu toate elementele pe care găsești de obicei identitatea vizuală. Spre exemplu, avem noul logo și în partea din spate, pe hayon, dar și la interior, pe volan.
Dacia a profitat de acest update și pentru a introduce o nouă culoare de caroserie, denumită Lichen Kaki.
Și nu e singura opțiune cromatică nouă. Spre exemplu, acum avem și o nuanță Gri Megalithe pe barele de pavilion, pe scuturile de protecție față și spate, precum și pe carcasele oglinzilor retrovizoare ale modelelor Sandero Stepway, Spring și Duster.„Noul logotip exprimă caracterul esenţial al mărcii. Totodată, sigla „Dacia Link”, inspirată din universul mecanic, evocă simplitate, robusteţe şi conexiune, fiind astfel un simbol puternic al comunităţii clienţilor Dacia”, a declarat David Durand, director de design Dacia.
electrificarea întregii game de modele trebuie să reprezinte prioritate absolută pentru cei din Mioveni.
+ noua culoare e faină
+ sigla vine destul de bine în față
- ar fi mers sigla pe volan, scrisul mărcii vine cam aiurea
- scrisul pe spate, la fel, nu vine prea bine.
Chiar dragute ultimele modele.
Este interiorul lui JOGGER.
Bravo Dacia !