Porsche a lansat, în vara anului trecut, modelul special 911 Targa 4S Heritage. O mașină specială, replicată în doar 992 de exemplare, care vine cu o serie de elemente interioare și exterioare inspirate de modelele clasice ale producătorului din Stuttgart.
Lista include, printre altele, nuanța exterioară Cherry Metallic, autocolante cu numere inspirate din motorsport pe portiere, logo Porsche retro (copie fidelă a celui prezent pe prima generație 911), insigne aurii, jante Carrera Exclusive, etriere negre și emblema Porsche Heritage situată pe grila capacului motorului.
Din punct de vedere tehnic, 911 Targa 4S Heritage Design nu este diferit de un exemplar obișnuit. Motorul turbo de 3.0 litri dezvoltă, așadar, 450 de cai putere și 530 Nm cuplu.
De acum înainte, un Porsche 911 Targa 4S Heritage Edition va putea fi admirat și la galeria Țiriac Collection. Omul de afaceri Ion Țiriac tocmai a recepționat mașina care poartă numărul 009/992, detaliu confirmat de o plăcuță înseriată aflată la interior.
Tot aici pot fi observate și câteva detalii suplimentare: o plăcuță de aur semnată de Wolfgang Porsche și dedicată lui Ion Țiriac și numele galeriei brodat pe tetiere.
"Am achiziționat primul meu Porsche în anul 1975.
[...] Am ținut ca această ediție să aibă un exponat aici, în România, la Țiriac Collection. Numărul 007 era a lui James Bond, 008 al nu știu cui, eu am primit numărul 009, corelat zilei mele de naștere," a declarat omul de afaceri român.
ce să mai răspunzi la aşa ceva... vă las acolo la injurii gratuite
Întro zi, voi veţi fi cei care veţi reveni.