Fiat-Chrysler a fost în centrul atenției în ultimele săptămâni ca urmare a numeroaselor speculații cu privire la viitorului Grupului.
După ce Great Wall a anunțat că vrea să cumpere brandul Jeep pentru ca la numai o zi distanță să sugereze că s-a răzgândit, presa internațională a speculat că brandurile Maserati și Alfa Romeo s-ar putea desprinde de Grup.
Acum a venit rândul unor noi informații, iar acestea vizează un parteneriat cu Grupul Volkswagen, potrivit agenției de presă Reuters. Astfel, Fiat-Chrysler și Volkswagen negociază dezvoltarea în comun a unor pick-up-uri și utilitare, cu scopul de a reduce cheltuielile. "Discuțiile sunt încă foarte vagi, trebuie să vedem dacă vor fi continuate", a precizat o sursă, în timp ce oficialii Fiat-Chrysler au refuzat să comenteze informațiile.
Potrivit publicației Wall Street Journal, o astfel de colaborare ar putea avea ca efect dezvoltarea unor modele comune bazate pe pick-up-ul Volkswagen Amarok (foto) sau utilitara Volkswagen Caddy. În luna martie, cei doi constructori s-au jucat de-a șoarecele și pisica cu privire la o posibilă fuziune, ca reacție la faptul că Grupul PSA Peugeot-Citroen a cumpărat marca Opel de la General Motors.
Via Reuters
Daca ultimii sunt morti, noi am putea sa luam atitudine. Daca ne respectam...