Volvo a anunţat recent că va completa modelul premium de clasă mare S90 cu o versiune break care va fi prezentată oficial în 18 februarie.
Cunoscut sub numele Volvo V90, noul model a fost deja dezvăluit în câteva poze spion apărute la începutul anului, însă acum îl putem admira într-o galerie foto oficială ceva mai complexă. Fotografiile oficiale "scăpate" pe internet cu câteva zile înaintea de prezentarea oficială nu dezvăluie surprize majore.
Așa cum era de așteptat, versiunea de familie a lui S90 este identică la nivelul părții frontale cu sedanul, blocurile optice inspirate de cele de pe XC90 și grila poziționată verticală fiind două dintre elementele de bază ale ADN-ului noului model. Spatele va fi însă contestat de o parte a fanilor Volvo, stopurile verticale tradiționale fiind prelungite orizontal pe hayon. Rezultatul final pare o încrucișare între Volvo și Audi.
La fel ca în cazul fraților de platformă XC90 și S90, noul V90 va beneficia de aportul dinamic al gamei de motorizări Drive-E, cele mai recente motoare dezvoltate de Volvo. Cu patru cilindri și cu o cilindree de 2.0 litri atât pe benzină, cât și pe motorină, acestea asigură o plajă largă de puteri care merg de la T4 până la T8 (acesta din urmă fiind versiunea hibridă) și de la D4 la D6.Noul V90 își propune să se lupte pe piață cu rivali germani precum BMW Seria 5 Touring, Audi A6 Avant sau Mercedes Clasa E T-Modell, mașini care adună în acest moment majoritatea vânzărilor din segment la nivel mondial. Totuși, Volvo va miza pe istorie pentru a aduna clienți.
După lansarea din 18 februarie, când vom reveni cu detalii complete, noul Volvo V90 va fi expus la Salonul Auto de la Geneva de la începutul lunii martie.
Via Carscoops
ai perfecta dreptate dar cei de la Volvo, de data asta incearca sa te contrazica. Pe jumatate. Pentru ca, chiar daca arata bine, eu am senzatia unui deja vu. Iar asta e jumatatea goala a paharului.
In momentul de fata nu stiu de ce, daca as avea banii, as alege ceva de la triada in defavoarea lui Volvo.
ai alege ceva de la triada doar din cauza designului exterior? tu esti pe bune?
doar o femeie ar spune asa ceva, pardon, imi cer scuze doamnelor de pe site, reformulez, doar o femeie care nu stie nimic despre masini ar spune asa ceva, chiar esti tu Vianu sau cineva se foloseste de nickul tau?
si sa fie clar, spun asta din pozitia unuia caruia nu ii place designul spate al acestei masini, dar nu cumperi volvo pt design, il cumperi pt siguranta si comfort, Audi se cumpara pt design.
sper din tot sufletul sa citesti si raspunsul :))
parerea mi-am expus-o usor alambicat. Si ma crezi sau nu, VOIT alambicat: Reciteste CU ATENTIE comentariul anterior pe care il reiau acum:
"nu stiu de ce as alege ceva (?) (...) de la triada IN DEFAVOAREA lui Volvo"
te-ai lamurit? Sunt eu, vianu, acelasi individ caruia ii place Volvo inca de pe vremea cand multi comentatori de pe aici nici nu erau conceputi :)