Deși este una dintre cele mai dezvoltate țări din Europa, în 2020, Franța a fost singura din UE care nu și-a atins obiectivele de dezvoltare a energiei regenerabile. Chiar și în prezent, această țară este dependentă de energia nucleară.
Autoritățile vor să ia măsuri clare în această direcție. Tocmai de aceea, Senatul a adoptat acum o lege care va obliga parcările cu minim 80 de locuri să fie acoperite cu panouri solare. Sunt luate în colimator, mai ales, parcările de lângă autostrăzi și cele aflate în apropierea rutelor importante de transport.
Potrivit guvernului francez, acest lucru ar putea genera până la 11 GW de energie, echivalentul a 10 reactoare nucleare.
Parcările cu o capacitate cuprinsă între 80 și 400 de spații vor avea la dispoziție 5 ani, începând cu iulie 2023, pentru transformare. Cele cu o capacitate mai mare vor avea la dispoziție 3 ani. Indiferent de situație, legea spune că cel puțin 50% din suprafață va trebui acoperită cu panouri solare.
Sunt, desigur, și câteva excepții, Spre exemplu, parcările care nu pot instala panouri solare din cauza unor probleme care țin de siguranță și arhitectură, sau parcările care sunt umbrite pe cel puțin jumătate din suprafață.
Și parcările de camioane ar putea scăpa.Tot pentru a reduce dependența de energia nucleară, Franța vrea să construiască ferme solare pe porțiunile de pământ libere de lângă autostrăzi. Mai mult, compania națională de transport feroviar, SNCF, vrea să instaleze peste 1 milion de metri pătrați de panouri solare până în 2030.
În Europa nu sunt foarte multe parcări acoperite cu panouri solare. Una dintre cele mai mari, cu o capacitate de 7.000 de locuri, se află la grădina zoologică Pairi Daiza din Belgia. 70% din suprafața acestei parcări este acoperită cu 62.000 de panouri solare care generează un vârf de 20 de MW de energie.
via Engadget
Mereu curajoasă !!
Primii care au interzis ambalajele de unică folosinţă din plastic şi au demonstrat că se poate !!
Trebuia început cu toate parcările şi clădirile de mall,
supermarket , depozite apoi dacă mai este nevoie cel pe terenuri....
si totusi exista deja panouri transparente, pe care le vom putea pune si ca geamuri.
chestiile astea eco logice ar trebui in toata uniunea si pe toata planeta.
Mereu am superit de cald dupa ce-mi lasam masina o ora in plin soare ca sa-mi fac cumparaturile.