FRANKFURT 2009: Toate conceptele prezentate la salon
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Chiar daca Salonul Auto de la Frankfurt ramane deschis pana in 27 septembrie, zilele dedicate presei si premierelor mondiale au luat sfarsit. Drept pentru care trebuie sa tragem linie si sa trecem in revista conceptele care ne-au incantat si ne-au surprins la debutul editiei cu numarul 63 a salonului german.
AUDI e-Tron
O sa incepem in ordine alfabetica, mai exact cu Audi, care a impresionat publicul cu noul concept e-Tron. Bazat pe supercarul R8, conceptul este animat de patru motoare electrice, capabile sa dezvolte la unison 313 cai putere si un cuplu motor de-a dreptul impresionant, de 4500 Nm.
Cifrele oficiale publicate de Audi in comunicatul de presa anunta o acceleratie de la 0 la 100 de km/h in doar 4.8 secunde. Alimentarea este asigurata de un set de baterii litiu-ion care cantareste 470 de kilograme si asigura o autonomie totala de 250 de kilometri.
BMW Vision Efficient-Dynamics
Eternii rivali de la BMW nu s-au lasat nici ei mai prejos si au venit cu Vision Efficient Dynamics, un concept care combina designul revolutionar cu cea mai noua propulsie alternativa. Sub capota noului concept, BMW a asezat un sistem hibrid diesel-electric care pleaca de la un propulsor turbo pe motorina de 1.5 litri care dezvolta 163 CP si 290 Nm. Acesta este cuplat la o transmisie Getrag cu sapte trepte si dublu ambreiaj introdusa recent pe M3.
Noul motor nu este doar unul experimental, acesta urmand sa faca parte din oferta BMW pe viitoarele generatii ale Seriei 1 si Seriei 3. Impreuna cu cele doua motoare electrice care pot livra 51 respectiv 139 de cai putere, BMW Vision Efficient Dynamics totalizeaza 356 de cai si 800 de Nm.
Noul concept impresioneaza insa si cand vine vorba de consum, valoarea medie fiind de numai 3.5 litri/100 de kilometri. Mai mult, emisiile de dioxid de carbon se cifreaza la doar 99 g/km, valoare care recomanda noul model BMW ca un potential adversar in linia hibridelor pentru arhicunoscutul Toyota Prius.
BUGATTI Galibier
Bugatti nu a putut lipsi nici de aceasta data, insa, pe langa deja obisnuita editie speciala pregatita pe baza lui Veyron, subsidiarul Volkswagen a pregatit si o premiera mondiala. Este vorba despre conceptul Galibier, primul prototip al francezilor care anunta un model de lux cu patru usi, potential rival pentru Porsche Panamera si Aston Martin Rapide.
Noul aparitie Bugatti incearca sa combine sportivitatea specifica brandului cu eleganta si comfortul unei limuzine cu patru usi. Liniile preiau filosofia vechiului Type 35 si sunt completate de traditionala grila supradimensionata si de blocuri optice mari cu lumini LED. Noul concept este propulsat de celebrul moto W16 de 8 litri, doua supraalimentatoare, regasit si pe fratele mai sportiv Veyron. Noutatea este faptul ca unitatea poate functiona si pe etanol, aruncand o lumina ecologica asupra conceptului. Propulsorul W16 este cuplat la o cutie cu opt rapoarte si convertor de cuplu si nu la un DSG asemeni lui Veyron.
Caroseria conceptului a fost construita din fibra de carbon si aluminiu, materiale regasite si la nivelul sasiului pentru a reduce masa si pentru a oferi rigiditate. Pentru a putea mentine conceptul sub control, soferul va avea la dispozitie o tractiune 4x4 si un sistem de franare din carbon ceramic.
CITROEN REVOLTe
De la Bugatti trecem la un constructor mai popular, care a impresionat intotdeauna prin filosofia sa de design revolutionara. Este vorba despre Citroen, care incearca sa readuca in prim-plan legendarul 2CV intr-o forma contemporana, mult mai atragatoare, dinamica si avansata din punct de vedere tehnologic.
Intentiile francezilor s-au materializat prin conceptul REVOLTe, care masoara doar 3.68 metri lungime, 1.73 metri latime si 1.35 metri inaltime, promitand un vehicul de serie de mici dimensiuni orientat catre aglomerarile urbane. Dupa cum o sugereaza si numele, REVOLTe beneficiaza de serviciile unui tren de rulare hibrid, care combina un mic motor cu combustie interna cu o unitate electrica si un sistem de reincarcare a bateriilor.
Noutatea absoluta este si faptul ca REVOLTe poate functiona doar in modul electric ZEV, fara a emite CO2. Un accesoriu tot mai des intalnit la modelele cu tenta ecologica, panoul solar pozitionat pe acoperis, nu lipseste nici in cazul noului concept Citroen.
HYUNDAI ix-Metro
Asa cum ii sta bine unui constructor din topul celor cinci mari producatori ai lumii, Hyundai a venit la Frankfurt cu o multime de premiere printre care si conceptul ix-Metro, care anticipeaz un viitor crossover de talie mica. Produsul este al cincilea creat de echipa Hyundai Global Design si surprinde prin liniile indraznete si prin filosofia pe care o promoveaza.
De propulsia prototipului de 3.93 metri lungime se ocupa un motor de trei cilindri si numai un litru, supraalimentat, cu injectie directa, capabil sa ofere o putere impresionanta pentru cilindreea sa: 125 de cai. Conectat la o transmisie cu dublu ambreiaj in sase trepte, crossover-ul promite emisii de CO2 de numai 80 g/km. O versiune de productie a noului ix-Metro este asteptata pe piata, cel mai devreme, in urmatorii doi ani.
JAGUAR XJ Limo-Green
Jaguar a incercat sa profite de pe urma succesului obtinut cu noua limuzina XJ si a prezentat la Frankfurt un concept hibrid, bazat bineinteles pe noul varf de gama. Botezat Limo-Green, noul concept imprumuta motorul "anexa" de 1.2 litri dezvoltat de Lotus, capabil sa mareasca autonomia unui model hibrid.
Limo-Green este un exemplar unic, creat doar pentru a fi studiat si pentru a asigura fundamentul unei versiuni hibride de serie, care va vedea lumina zilei doar atunci cand costurile sistemelor si bateriilor vor scadea. cai putere si 400 de Nm, capabil sa ofere o autonomie de 48 de kilometri.
Conceptul britanicilor este propulsat de un motor electric de 197 dePentru a putea imbunatati aceasta performanta, Jaguar a instalat si motorul pe benzina dezvoltat de Lotus, care incarca bateriile cu energie electrica. Unitatea conventionala ajuta la obtinerea unei autonomii totale de 966 de kilometri, in conditiile in care consumul mediu inregistreaza valori de 5 litri/100 de kilometri iar emisiile sunt de numai 120 g/km. Viteza maxima a hibridului este de numai 180 km/h.
LEXUS LF-Ch
Lexus s-a folosit de cel mai mare salon european pentru a lansa atacul asupra modelelor germane compacte care activeaza pe segmentul premium. Ideea unei ofensive chiar pe teritoriu german se pare ca a functionat, conceptul LF-Ch fiind foarte bine primit de public. Viitorul rival al modelelor BMW Seria 1 si Audi A3 vine cu un tren de rulare full-hibrid, ce urmeaza sa fie disponibil in Europa, atunci cand va fi lansat in serie, alaturi de varianta clasica pe benzina. In ceea ce priveste dimensiunile modelului, acesta reafirma apartenenta sa la segmentul compact, cu 4300 mm in lungime, 1790 mm in latime, 1400 mm in inaltime si cu un ampatament de 2600 mm.
MAZDA MX-5 Superlight
Mazda a abordat cu mai mult curaj editia de anul acesta a salonului Auto de la Frankfurt, dezvaluind un concept bazat pe MX-5. Botezat Superlight Concept, prototipul este de fapt o versiune cu masa redusa a modelului caruia ii poarta numele. Oficialii Mazda au anuntat ca Mazda MX-5 Superlight Concept beneficiaza de o structura extrem de usoara si rezistenta, care ofera perfomante deosebite si un nivel scazut de emisii de carbon. Din pacate versiunea concept nu va ajunge pe strada, Mazda considerand sportiva mai mult un exercitiu.
MERCEDES Vision S500 Plug-in Hybrid si BlueZERO E-Cell Plus
La standul Mercedes au putut fi admirate doua concepte, ambele dedicate ideii de reducere a emisiilor de carbon si de protejare a mediului inconjurator. Primul dintre ele se numeste Vision S500 Plug-in Hybrid si, dupa cum o spune si numele, este un hibrid care poate fi incarcat de la o banala priza.
Noul hibrid este echipat cu un motor V6, completat de un motor electric, alimentat de baterii. Unitatea care functioneaza doar cu energie electrica livreaza 60 de cai putere si promite o autonomie full-electric de 30 de kilometri. Resursele de sub capota ii permit sedanului de lux sa accelereze de la 0 la 100 de km/h in 5.5 secunde dar si sa ofere un consum de numai 3.2 litri/100 de kilometri.
Alaturi de Vision S500 Plug-in Hybrid, Mercedes a dezvaluit si o versiune pre-productie a noului BlueZERO E-Cell Plus. Conceptul hibrid este propulsat de un motor electric, ideal pentru mediul urban, si o unitate conventionala pe benzina, supraalimentata, care ar urma sa isi ofere serviciile in afara orasului.
Motorul electric este capabil sa dezvolte o putere totala de 136 de cai si un cuplu motor mai mult decat suficient, de 320 Nm. Folosind numai aceste resurse, coneptul BlueZERO poate accelera de la 0 la 100 de km/h in 11.5 secunde pana la o viteza maxima de 150 de km/h. Atunci cand este insa nevoie de energie electrica intra in ecuatie si unitatea pe benzina de un litru, cu trei cilindri, capabila sa livreze 67 de cai putere la 3500 de rotatii.
MINI Coupe Concept si Roadster Concept
Mini a promis si s-a tinut de cuvant. Standul britanicilor a gazduit debutul mondial al conceptelor sportive Coupe si Roadster.
Noul Mini Roadster Concept este echipat cu un motor turbo de 1.6 litri care dezvolta 175 CP si 240 Nm. In regim de overboost, modelul poate furniza 260 Nm pentru o perioada scurta de timp.
De cealalta parte, Mini Coupe Concept este o demonstratie de design, care reinterpreteaza valorile elementare ale marcii cu ajutorul tehnologiei de ultima ora. Prototipul preia valori fundamentale ale marcii si le amplifica prin design si tehnologie. Mini Coupe Concept a preluat tehnologia EfficientDynamics de la BMW, si a integrat-o sub brandul MINIMALISM, pentru a reduce consumul de carburant si emisiile, in timp ce nivelul de performanta oferit a ramas neschimbat.
PEUGEOT BB1 si iOn
Peugeot a dovedit tuturor ca la capitolul concepte este un adversar dificil pentru granzii din industrie. Francezii au incercat sa ofere publicului idei despre directia in care se indreapta grupul PSA cu ajutorul a doua concepte botezate BB1 si iOn.
BB1, cel mai nou membru nascut sub emblema "leului" combina utilitatea unui automobil cu flexibilitatea unui scooter. Desi masoara doar 2.5 metri, BB1 promite spatiu pentru patru pasageri, multumita lipsei pedalelor si a pozitiei soferului.
Propulsia microcar-ului este asigurata de doua motoare electrice, pozitionate pe rotile posterioare, care dezvolte impreuna 20 de cai putere. Chiar daca resursele nu sunt impresionante, BB1 poate accelera de la 0 la 30 de km/h in doar 2.8 secunde. Noul Peugeot BB1 este construit pe o structura din fibra de carbon, foarte rigida, ceea ce duce la o masa maxima de numai 600 de kilograme.
Noul iOn este fratele geaman al japonezului Mitsubishi i-MiEV, cele doua modele impartind aproape toate componentele tehnice si mecanice. Multumita dimensiunilor sale (lungime de 3480 mm) noul iOn poate fi incadrat cu usurinta in categoria citycar-urilor cu emisii zero.
Asemeni rudei sale japoneze, conceptul iOn este propulsat de un motor electric, capabil sa dezvolte 64 de cai putere si un cuplu motor maxim de 180 Nm. Unitatea este alimentata de un set de baterii litiu-ion care confera o autonomie de 130 de kilometri, dupa o incarcare completa. Incarcarea poate dura 6 ore in cazul unei prize casnice si doar 30 de minute in cazul unei instalatii rapide.
Viteza maxima a modelului electric este de 130 de km/h.
RENAULT Fluence, Twizy, Kangoo, Zoe
La standul Renault capul de afis l-au tinut cele patru concepte electrice, care anunta o viitoare revolutie in gama constructorului francez. Fluence Zero Emissions, Twizy ZE, Kangoo ZE si Zoe ZE sunt cele patru vedete care vestesc un viitor cu emisii zero pentru constructorul francez.
Conceptul Twizy ZE este un mijloc de transport 100% electric care ofera soferului si pasagerului performante comparabile cu ale unei motociclete de 125 cmc in siguranta si stabilitatea unui vehicul cu patru roti. Pasagerul sta in spatele soferului, iar caroseria este compacta si creeaza un mediu asemanator unui cocon, care ofera protectie de prima clasa atat pentru sofer, cat si pentru pasager. Motor electric al acestui concept dezvolta 15 kW si ofera un cuplu motor de 70 Nm.
Conceptul Zoe ZE are scopul de a demonstra ca un vehicul 100% electric poate beneficia si de un aspect elegant si atragator. Acest vehicul are un pavilion special care optimizeaza functionarea sistemului de control al temperaturii pentru a asigura o autonomie mai mare in conditiile in care temperatura interioara ramane in concordanta cu preferintele utilizatorului.
Prin conceptul Fluence ZE Renault doreste sa isi ilustreze intentia de a produce o gama de vehicule cu emisii zero care sa indeplineasca nevoile tuturor tipurilor de clienti. Acest concept este un model de familie bazat pe urmasul lui Megane Sedan, care are o autonomie de 160 de kilometri.
Bateria acestui model poate fi incarcata prin trei metode: incarcarea standard, incarcarea rapida sau inlocuirea bateriei. Incarcarea standard a bateriei dureaza intre patru si opt ore, pe cand incarcarea imediata este realizata in doar 20 de minute. Inlocuirea bateriei lui Fluence ZE dureaza doar trei minute in cazul in care este realizata intr-o statie specializata, care foloseste sistemul Quickdrop.
Renault a creat un model electric si pentru soferii profesionisti care transporta marfa in fiecare zi, iar acesta se numeste Kangoo ZE. Modelul Kangoo ZE este echipat cu un motor electric de 70 de kW care ofera un cuplu motor de 226 Nm si este alimentat de o baterie Litiu-Ion. Acest model este creat special pentru un transport cat mai eficient si ecologic, care nu face rabat in materie de confort.
SEAT IBZ Sports Tourer
Seat a prezentat in cadrul Salonului de la Frankfurt, sub obladuirea parintelui Volkswagen, conceptul IBZ Sports Tourer, care anticipeaza viitorul model Ibiza break. Cu o lungime de 4.22 metri, conceptul anunta cel mai spatios model din gama Ibiza, asteptat sa debuteze la inceputul anului viitor in cadrul saloanelor de la Geneva sau Barcelona. Desi a crescut in lungime, conceptul IBZ Sports Tourer pastreaza inaltimea si latimea hatchback-ului. Chiar si asa, conceptul promite un portbagaj cu o capacitate de 410 litri, care poate fi insa extinsa prin rabatarea scaunelor.
TOYOTA Prius PHEV Concept si Auris Hybrid
Toyota a incercat sa tina piept rivalilor germani pe segmentul unde se pricepe cel mai bine, cel hibrid. Japonezii au adus la Frankfurt doua concepte care impresioneaza doar la capitolul consum si anticipeaza o viitoare largire a gamei de hibride.
Noul Toyota Prius PHEV Concept este echipat cu baterii Litiu-Ion si poate sa functioneze mai mult timp in modul 100% electric. Astfel, modelul japonez este capabil sa atinga 100 km/h in modul electric, iar aceasta viteza poate fi mentinuta pentru aproximativ 20 de kilometri. Capacitatea acumulatorilor Litiu-Ion cu care este echipat acest model este inca nedezvaluita, dar oficialii Toyota anunta un timp de incarcare de o ora si jumatate de la o priza standard de 230 de volti.
Alaturi de Prius PHEV Concept Toyota a expus si o versiune hibrida a lui Auris. Conform comunicatului oficial emis de japonezi, varianta hibrida a lui Auris reuseste sa obtina un consum cu 19% mai redus si sa emita cu 17% mai putin decat versiunea clasica.
VOLKSWAGEN E-Up! si 1-litre Concept
Volkswagen nu putea sa nu impresioneze tocmai pe teren propriu. nemtii au adus in fata publicului prezent la Frankfurt un concept electric bazat pe vechiul Up! si un prototip care se lauda cu un consum mediu de numai 1.49 litri/100 de km.
E-Up! Concept, versiunea electrica a conceptului cu acelasi nume, dezvaluit in urma cu doi ani tot la Frankfurt, vine echipat cu un motor de 80 de cai putere, care isi ofera serviciile puntii fata. Motorul electric de 80 de cai ofera constant o putere de 53 de cai si un cuplu motor de 210 Nm. Resursele sunt suficiente pentru a propulsa conceptul de la 0 la 50 de km/h in 3.5 secunde si de la 0 la 100 de km/h in 11.3 secunde. Viteza maxima ajunge pana la 135 de km/h. Propulsorul electric este alimentat de un set de baterii litiu-ion, care cantareste nici mai mult nici mai putin de 240 de kilograme. Chiar si asa, masa totala a conceptului ramane una destul de redusa, de numai 1085 de kilograme.
Conceptul Volkswagen 1-liter este echipat cu un motor diesel cu doi cilindri, care dezvolta doar 36 cai putere si este cuplat la o transmisie DSG cu sapte trepte. Desi puterea acestui model pare mica la prima vedere trebuie sa luam in vedere faptul ca masa noului concept de la Volkswagen este de 498 kilograme. Acest lucru este realizat prin folosirea compozitelor din fibra de carbon la constructia caroseriei. Masa scazuta si coeficientul aerodinamic extrem de bun al noului Volkswagen 1-liter Concept aduce un consum de carburant de 1.49 litri la 100 kilometri.
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din FRANKFURT 2009
-
Vrei sa vezi de aproape noile Fluence si Megane RS? Renault iti pune la dispozitie o aplicatie prin care poti sa vizitezi virtual standul sau de la Frankfurt. (23.09)
-
Automarket va aduce astazi o galerie foto cu prezentele feminine care au animat standurile constructorilor aflati la Salonul Auto de la Frankfurt. (18.09)
-
Automarket a trecut in revista toate conceptele care au vazut lumina zilei la Salonul Auto de la Frankfurt. Toate au incercat sa arate ca producatorii se gandesc constant la reducerea emisiilor. (17.09)
- Skoda Kylaq a intrat în producția de serie în India. Preț de pornire, 8.700 de euro
- STUDIU: Doar 1% din proprietarii de mașini electrice ar reveni la termice
- Primul exemplar Alfa Romeo 33 Stradale a fost livrat
- Dacia: 10.000 de comenzi înregistrate, în 2024, pe platforma de vânzări online
- Honda Prelude se întoarce. Din 2026 și în Europa
Comentarii (0)