Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a anunțat că va avea o întâlnire cu liderii industriei auto, în luna aprilie, pentru a discuta despre cum pot fi salvate cele 12.000 de locuri de muncă din Hexagon care au legătură directă sau indirectă cu producerea motoarelor diesel.
În Franța, cota de piață a mașinilor diesel a scăzut de la 73% în 2012 la 47% în 2017, iar guvernul de la Paris vrea să ajute producătorii și furnizorii auto să treacă peste acest declin.
La nivel European, vânzările de motoare diesel au scăzut anul trecut cu aproape 8%, potrivit celor de la JATO Dynamics.
Datele arată că tot mai mulți clienți renunță la diesel în favoarea motoarelor mai “curate”, cum ar fi cele pe benzină, hibride sau electrice.
Franța a anunțat un plan ambițios de a interzice vânzarea de mașini cu motoare diesel și pe benzină cel târziu în 2040, în ciuda faptului că decizia va afecta inclusiv producători locali precum Renault, Peugeot și Citroen.
Via Autonews
Comentarii (2)