FOTOSPION: Primele imagini cu Skoda Space, un crossover electric cu 7 locuri

de Tiberiu Safta
Miercuri, 15.01.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Au apărut primele fotografii spion cu un viitor model electric din partea celor de la Skoda. Noul model va fi un crossover electric cu 7 locuri și ar urma să fie botezat Space.

În vara lui 2022, Skoda a dezvăluit conceptul Vision 7S, un concept care anunța un viitor model electric cu 7 locuri. Acum, la 3 ani după lansarea conceptului, au apărut primele imagini neoficiale cu versiunea de serie, surprinsă în timpul testelor publice. Din informațiile de până acum, viitorul model ar urma să se numească Space, iar lansarea oficială este programată pentru 2026.

Fotografiile spion dezvăluie puține detalii vizuale, având în vedere că mașina este acoperită aproape în totalitate de camuflaj. Totuși, putem vedea că viitorul Space adoptă limbajul de design Modern Solid, caracterizat de faruri LED subțiri și de o grilă acoperită foarte mică.

Potrivit informațiilor de până acum, viitoarea Skoda Space este bazată pe arhitectura MEB și ar urma să fie plasată în gamă deasupra lui Enyaq. De altfel, la momentul prezentării conceptului Vision 7S, Skoda a precizat că versiunea de serie va avea o lungime de 4.9 metri, ceea ce l-ar face pe noul model să fie mai lung cu circa 250 milimetri față de Enyaq.

Evident, detaliile tehnice despre motor sunt destul de limitate, însă aflăm că mașina testată are o baterie de 89 kWh, lucru care asigură o autonomie de peste 600 de kilometri în regim WLTP.

De asemenea, este posibil ca noua Skoda Space să primească aceleași propulsoare ca cele văzute la Enyaq, inclusiv configurații cu unul sau două motoare electrice care dezvoltă 286 de cai putere.

Lansarea viitoarei Skoda Space va avea loc în 2026.

IMAGINILE SPION POT FI VĂZUTE AICI

via Carscoops

Comentarii (1)

  • Neh, o sa îi zicem Espaceq.
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru