FOTOSPION: Primele imagini cu noul Hyundai Ioniq 6 facelift: faruri separate pe două niveluri

de Tiberiu Safta
Vineri, 02.08.2024
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Au apărut primele fotografii spion cu viitorul Hyundai Ioniq 6 facelift. Noul model ar urma să fie lansat anul viitor și va primi un design revizuit, inclusiv faruri separate pe două niveluri.

Hyundai Ioniq 6, modelul electric de clasă medie al mărcii sud-coreene, urmează să primească un facelift anul viitor. Cu această ocazie, au apărut primele imagini spion din timpul testelor publice cu noul model.

Din imagini putem vedea puțin din detaliile noi aduse de Ioniq 6 facelift. Cea mai importantă noutate este reprezentată de așezarea farurilor pe două niveluri. De asemenea, forma capotei va fi diferită față de cea văzută la modelul din prezent. Mai exact, capota va avea o formă mai pătrățoasă la noul model.

Camuflajul ascunde celelalte detalii noi, însă cel mai probabil, partea din spate va suferi și aceasta modificări vizuale. Inclusiv interiorul ar urma să primească ornamente decorative noi.

Alături de noutățile vizuale, este de așteptat ca noul Hyundai Ioniq 6 facelift să primească o baterie mai mare, de 84 de kWh. În prezent, actualul Ioniq 6 primește o baterie de 77 de kWh. Mai mult, odată cu lansarea facelift-ului, va fi prezentată și versiunea de performanță Ioniq 6 N.

Lansarea noului Hyundai Ioniq 6 facelift ar urma să aibă loc anul viitor.

IMAGINILE POT FI VĂZUTE AICI

via Carscoops

Comentarii (1)

  • O alta cotoarba de la .hyundai.
    4 8

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru