Mai sunt doar 3 săptămâni până începe Salonul Auto de la Paris, cel mai mare eveniment auto din această toamnă. Acolo vor fi prezenți și cei de la Renault, care urmează să prezinte oficial noua versiune de serie a lui Renault 4 electric.
Dar, înainte de vedea noul model în toată splendoarea sa, putem vedea deja primele fotografii spion cu noul model surprins în timpul ultimelor teste publice. În imagini putem vedea forma pătrățoasă a caroseriei, așa cum a fost cazul și la conceptul Renault 4Ever, prezentat în urmă cu doi ani. Mașina este în mare parte camuflată, așa că puține detalii sunt vizibile. Putem vedea, totuși, noile faruri LED rotunde și stopurile LED dreptunghiulare.
În timpul testelor publice au fost surprinse două prototipuri diferite ale noului model. Primul dintre acestea pare să fie versiunea de bază, lucru evidențiat de jantele din oțel. A doua versiune este un crossover care poate fi identificat datorită protecțiilor suplimentare montate pe aripile laterale.
Așa cum am aflat anterior, noul Renault 4 electric va fi bazat pe platforma Ampr Small.
Cu alte cuvinte, este aceeași platformă pe care este bazat și noul Renault 5 electric. De altfel, noul Renault 4 va avea același ampatament cu fratele său lansat mai devreme în acest an, fiind vorba de o lungime de 2.54 de metri. Este de așteptat ca noul Renault 4 să primească și aceleași propulsoare de la Renault 5. În cazul celui din urmă model, vorbim despre propulsoare de 95, 122 și 150 de cai putere.Noul Renault 4 electric de serie va fi prezentat oficial la Salonul Auto de la Paris. Producția noului model ar urma să înceapă din vara lui 2025.
via Autocar
R8
R12
R16
R25
......sunt alte modele construite, evident pe aceeasi platforma, si care urmeaza sa fie prezentate in perioada urmatoare.
Obiectivul nostru a fost si este sa ne surprindem fanii.