Hyundai este unul dintre principalii parteneri ai FIFA şi sponsor al Campionatului Mondial de Fotbal ce va avea loc în această vară în Brazilia. Pentru a îşi promova interesul pentru fotbal, Hyundai a oferit un exemplar Santa Fe jucătorului brazilian Ricardo Kaká, membru în naţionala braziliei şi fotbalist al clubului AC Milan. Ricardo Kaká este ambasador de imagine pentru Hyundai alături de alţi doi fotbalişti celebri: spaniolul Iker Casilias şi brazilianul Oscar Emboaba.
Ricardo Kaká este câştigător al titlurilor de "Jucătorul anului FIFA" şi "Balonul de Aur" în 2007. "Sunt încântat că voi conduce Hyundai Santa Fe. Pentru mine este o adevărată plăcere să fac parte din campania iniţiată de către Hyundai, cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal şi să împart pasiunea şi entuziasmul pentru fotbal cu iubitorii acestui sport", a declarat Kaká în timpul ceremoniei de primire a automobilului, care a avut loc la Milano, Italia, unde mijlocaşul echipei AC Milan locuieşte împreună cu familia sa.
Parteneriatul Hyundai - FIFA a demarat în 1999 şi se va desfăşura până în 2022.
Hyundai a susţinut principalele evenimente sportive precum Campionatul Mondial de Fotbal din Coreea şi Japonia 2002, Germania 2006 şi Africa de Sud 2010.Via Hyundai
Comentarii (2)