Ford schimbă strategia: viitoarele modele vor fi adaptate fiecărei regiuni în parte

de Daniel Popescu
Luni, 31.10.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ford renunţă la strategia de a lansa modele globale în favoarea unui concept care prevede dezvoltarea maşinilor în funcţie de regiunea în care vor fi vândute. Primul pe listă este Focus.

În ultimii ani, Ford ne-a obişnuit cu lansarea unor modele la nivel global, strategie care a condus la apariţia Mustangului în întreaga lume, la aducerea crossover-ului Ecosport în Europa sau la lansarea lui Fiesta în Statele Unite.

Cu toate acestea, cerinţele şoferilor diferă puternic de la o regiune a lumii la alta, motiv pentru care constructorul american a admis că este momentul să acorde mai multă atenţie acestui aspect. Astfel, viitoarele modele vor avea o puternică componentă regională, iar primul exemplu în acest sens este viitorul Focus.

"Noile modele vor fi adaptate fiecărei regiuni. (De exemplu), pentru Statele Unite, Focus este un model entry-level, dar asta nu se aplică în Europa. Din punct de vedere vizual vor fi la fel, dar modelul pentru Statele Unite nu va conţine la fel de multe dotări", explică Moray Callum, şeful de design global al Ford.

Urmareste Automarket
În plus, în versiunea pentru SUA, Ford Focus va avea o suspensie mai puţin sofisticată, întrucât acest aspect nu este unul foarte important pentru consumatorii americani.

Pe de altă parte, cel puţin pentru moment, Ford a exclus varianta de a dezvolta un model Vignale de sine stătător, considerând că strategia actuală, cu un astfel de pachet pentru mai multe modele din gamă, este cea mai potrivită.

În plus, viitorul Fiesta va beneficia încă de la lansare de o versiune Vignale.

"Nu va exista niciun model de sine-stătător în viitorul apropiat. Noile modele sunt desenate cu cerinţele Vignale în minte, aşa că vor fi mai bine diferenţiate", a adăugat Vallum.

Via Autocar

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru