Pick-up-urile par să trăiască o a doua tinerețe în Europa. Dacă până nu demult vorbeam despre pick-up-uri într-un grup limitat la Ford Ranger, Toyota Hilux, Nissan Navara, Mazda BT-50 și Isuzu D-Max, acest tip de modele a revenit în prim-plan după lansările unor mașini precum Volkswagen Amarok, Fiat Fullback sau, mai recent, Renault Alaskan și mai ales Mercedes-Benz Clasa X, care-și arogă titlul neoficial de prim pick-up premium european.
Ei bine, în acest peisaj din ce în ce mai aglomerat lipsește un element care poate fi regăsit fără probleme de ceva vreme pe piața din Statele Unite: variantele cu look radical și de putere mare ale acestor modele. Dacă în SUA e deja tradițional ca pick-up-urile de talie superioară să primească versiuni cu design sport și cu mai multă putere sub capotă, piața europeană duce lipsa acestui tip de mașini.
În acest context a prezentat Ford la Salonul Auto de la Bangkok noul Ranger Raptor, o versiune cu design impozant și capacități dinamice superioare ale cunoscutului pick-up de o tonă din gama mărcii americane.
Veștile bune se opresc însă aici, pentru că acest model nu va fi prezent în Europa, fiind dezvoltat special pentru piețele din Asia-Pacific.
Ce pierd clienții europeni? O mașină motorizată de un diesel biturbo cu patru cilindri de 2.0 litri care dezvoltă 213 CP și 500 Nm și care este cuplat la o transmisie automată de ultimă generație cu 10 rapoarte. Evident, tracțiunea integrală face parte din dotarea standard a mașinii.
Deși după look-ul agresiv mașina pare construită pentru un caracter ceva mai așezat pe asfalt, sunt foarte interesante cifrele care ascund capabilități off-road impresionante. Astfel, aflăm că noul Ranger Raptor oferă o gardă la sol de 28.3 centimetri și un unghi de atac de 32.5 grade, valori superioare unui "rege" al off-road-ului precum Mercedes-Benz Clasa G, de exemplu (24.1 centimetri gardă la sol și 31 de grade unghi de atac).
" o versiune cu design impozant și capacități dinamice superioare ale cunoscutului pick-up de o tonă din gama mărcii americane"
Daca masina ar fi avut 990 kh sau macar 1010 kg, as fi inteles rotunjirea la "o tona" ... Dar cantareste intre 1800 si 2000 si ceva de kile ... Asa ca nu pot sa nu ma intreb ce ati vrut sa spuneti? V-ati referit probabil la capacitatea de incarcare?
am eu pe un sedan micut motor de 5 cilindri 215 cai si 440 Nm, si AWD
o matahala dasta avea nevoie macar de un V6
Europa are orase ingrămădite, proprietăți mici (curți si terenuri), cartiere de case cu gardurile de beton lipite de asfalt... nu mai zic de Romania....
La noi doar agricultorii ar putea avea asa ceva, restul doar pe desktop...
@ arogantul: e volvo masina ta?
"Pick-up-uri de o tonă", sau "one-ton pick-ups" este denumirea generală în industrie pentru pick-up-urile care au capacitatea de încărcare de o tonă. E o expresie foarte des utilizată în contextul unei industrii a pick-up-urilor în care segmentele sunt delimitate clar.
Ne bucurăm pentru că spiritul de observație de care dați dovadă, dar v-ați ales prost momentul și modul în care-l puneți în aplicare. Poate data viitoare, dacă veți mai avea ocazia.
Dar impozitul ar fi criminal pe plaiurile mioritice…așa că versiunea Duramax 2.8 i4 turbo-diesel s-ar preta oarecum la impactul fiscal, deși, evident, forța n-ar mai fi tot atât de brutală: 181 CP@3400 rpm, 500 Nm@2000 rpm.
Pe de altă parte, confirm afirmația lui @someone, dar cert este că românii ȋncă se manifestă timid față de “americanele” get-beget (deci nu luăm ȋn considerare Ford-urile europenizate). De fapt, cine are impresia că mass-media (inclusiv cea de specialitate) le promovează, chiar și ȋn mod vag? Multe persoane au crescut ȋn cultul disprețului față de “vapoarele puturoase, sub puterea litrică a unei Dacii, cu fiabilitate dezastruoasă,cu siguranță neglijată, cu ruliu pronunțat, fără organizare ergonomică, fără gust (“canapele”), cu pompă de benzină ȋn spate, care se răstoarnă ȋn curbe” și alte mistificări malițioase. Alții nu zic nimic de rău la adresa “americanelor” nu pentru că le-ar prețui, ci din cauză că sunt orbiți de “soarele” german și, de aceea, nu pot vedea dincolo de demiurgul teuton. Iar alții invocă specificul de continent și de țară și, ȋn esență, hazardul nașterii involuntare ȋn brațele unei culturi invariabile căreia “n-ai cum” să nu-i devii tributar toată viața, silit de imperativul adaptabilității bio-psiho-sociale, caz ȋn care singura “pată de culoare” care ți se permite este să fii “băgat ȋn scaun” de accelerațiile orgastice ale bolizilor Triadei.