Ford a anunţat oficial că va pune la dispoziţia oricărui constructor auto interesat drepturile de utilizare a centurilor gonflabile, inovaţie care a fost prezentă pentru prima dată pe un model de serie pe SUV-ul american Explorer în anul 2010. Conform constructorului de peste Ocean, popularizarea acestui tip de centură de siguranţă va duce la un nivel mult mai ridicat al siguranţei rutiere, aeriene sau chiar acvatice, conceptul putând fi adaptat fără probleme pentru utilizarea sa în avioane sau bărci.
Centurile de siguranţă gonflabile seamănă cu cele clasice, diferenţa fiind făcută de faptul că acestea se transformă într-o pernă de aer în momentul unui accident, acoperind toracele şi umărul pasagerului, acesta fiind astfel mult mai bine protejat la impact. Conform datelor Ford, presiunea centurii se împrăştie astfel pe o suprafaţă de cinci ori mai mare, reducând astfel riscul de leziuni şi protejând în acelaşi timp zona capului şi a gâtului de leziuni cervicale.
"În acest caz, adopţia pe scară largă a acestui tip de centuri are potenţialul de a face transportul mai sigur şi de a elimina şi mai multe dintre potenţialele leziuni suferite de pasageri în urma unui accident, mai ales în rândurile tinerilor şi bătrânilor.
Iar implicarea Ford în democratizarea tehnologiei merge astfel mai departe de clienţii noştri proprii", spun cei de la Ford prin vocea lui Bill Coughlin, directorul diviziei tehnologice a mărcii.Decizia Ford de a oferi gratuit licenţa de utilizare a acestui tip de centură continuă drumul deschis de Volvo în anii '60, atunci când constructorul suedez a oferit la rândul său patentul tuturor mărcilor interesate să utilizeze ceea ce pe atunci era o invenţie nouă şi inedită: centura de siguranţă în trei puncte.
via Ford
Comentarii (3)