Esential
1976 | este anul in care Ford a introdus oficial prima generatie Fiesta in gama proprie. |
1976 | este anul in care Ford a introdus oficial prima generatie Fiesta in gama proprie. |
Desi era o informatie data ca sigura in presa internationala, Ford a anuntat astazi ca nu va schimba numele viitoarei generatii Fiesta. In aceste conditii, modelul nou, care este programat sa apara la Salonul de la Paris din 2008, va purta acelasi nume si va proveni din conceptul Verve, prezentat oficial acum doua luni.
Zvonurile privind schimbarea denumirii modelului au inceput sa se inteteasca din momentul in care Ford a anuntat ca, spre deosebire de actuala generatie Fiesta, viitorul model va avea un design global si va fi prezent pe toate pietele lumii. Practic, noul Fiesta urmeaza sa fie primul model care va prezenta o linie de creatie unica pe toate pietele lumii, o solutie aparent imposibila a celor de la Ford si care a dat rezultate modeste atunci cand a fost utilizata de alti constructori.
"Ar fi stupid sa abandonam denumirea Fiesta in conditiile in care este un brand extrem de cunoscut si vechi de 30 de ani", a declarat pentru britanicii de la AutoExpress un purtator de cuvant al celor de la Ford.
Unul dintre candidatii anuntati la preluarea numelui viitoarei generatii era chiar Verve, denumirea conceptului din care va deriva noua generatie Fiesta.
Comentarii (4)